Brăila: Acţiunea "Riposta" ia amploare/ Vezi aici rezultatele din a doua zi de verificări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au continuat acţiunea "Riposta"
Poliţiştii au continuat acţiunea "Riposta"

În cea dea doua zi de desfăşurare a acţiunii „Riposta", derulată la nivel naţional, au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului 93 de persoane, care au fost verificate. A fost verificată, de asemenea, activitatea a 149 de unităţi comerciale, 84 de obiective asigurate cu pază şi 3 transportatori de valori.

A fost verificat şi modul de intervenţie a angajaţilor a 4 societăţi specializate de pază.

Forţele de ordine au constatat 284 de contravenţii, aplicând sancţiuni în valoare totală de 78.800 de lei, 30 de persoane fiind sancţionate pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 (republicată), 16 pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 (republicată), privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 10 conform Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanei şi 215 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice.

De asemenea, în cele 16 filtre instituite pe arterele rutiere, 5 conducători auto au fost depistaţi comiţând diferite abateri care au atras şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar altor 7 persoane le-au fost retrase certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor pe care le conduceau.

În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost constatate 8 infracţiuni şi au ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 64.397 de lei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite