Brăila: Poliţiştii şi jandarmii au sărbătorit prin muncă Noaptea de Înviere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mobilizaţi în număr mare în toate lăcaşurile de cult poliţiştii şi jandarmii au asigurat liniştea în noaptea de Învierea Domnului astfel ca nimic să nu tulbure semnificaţia momentului.

"Jandarmii brăileni desfăşoară acţiuni punctuale sau de patrulare, în cooperare cu celelalte instituţii abilitate, atât în mediul urban cât şi în cel rural, urmărind identificarea şi descurajarea persoanelor care tulbură liniştea publică. La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila sunt constituite şi subunităţi de intervenţie, care vor patrula în zonele intens circulate, fiind permanent pregătite să intervină şi să acorde sprijin efectivelor angrenate în misiunile din zona lăcaşelor de cult", ne-a declarat plt. Sorin Neftode purtătorul de La cei 5 ani eAcuvânt al jandarmilor brăileni.

Poliţişti de la toate compartimentele au fost mobilizaţi pentru a asigura liniştea şi desfăşurarea evenimentului sărbătorit de creştinii din toată lumea.

"Nu mai puţin de 170 de ofiţeri şi agenţi de siguranţă publică, de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi de la celelalte structuri, au acţionat pentru a preveni comiterea infracţiunilor stradale, de natură să tulbure ordinea şi liniştea cetăţenilor, iar poliţiştii de la Serviciul Rutier au fost prezenţi în trafic pentrua a sigura fluenţa nu numai în zona locaşurilor de cult ci şi în punctele nodale ale circulaţiei auto din municipiu", ne-a declarat inspectorul Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului.

De asemenea salariaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe au fost în dispozitiv şi au ţinut contact permanent cu dispeceratul pentru a putea interveni rapid în cazul apariţiei unui incendiu la lăcaşurile de cult.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite