Brăila:Pensionarii nu se lasă convinşi nici cu ministrul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valul de plângeri depuse la Casa de Pensii a ajuns deja la 4.600. Chiar dacă în ultimele două zile numărul nemulţumiţilor a scăzut uşor faţă de perioada anterioară, aceştia tot vin cu sutele să-şi depună cererile prin care speră că vor primi nişte bani din contribuţia CAS înapoi.

Ei contestă modul în care este calculată contribuţia la Sănătate şi solicită ca acei 5,5% să fie calculaţi la diferenţa dintre pensia în plată şi plafonul de 740 lei şi nu la întreg cuantumul pensiei.

Săptămâna aceasta, joi, chiar ministrul Muncii, Ioan Botiş a fost prezent într-o scurtă vizită la Casa de Pensii unde a sfătuit conducerea instituţiei să încerce să-i convingă „cu frumosul" pe bătrâni că nu au nimic de câştigat în urma depunerii acestor plângeri.

„A trecut şi pe la noi să vadă care e situaţia. Ne-a spus să încercăm să-i convingem că nu rezolvă nimic cu aceste plângeri", ne-a declarat ec. Sorin Enache, directorul Casei Judeţene de Pensii.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite