Brăila:Pensionarii cu venituri între 600 şi 1.000 de lei vor plăti jumătate din abonamentul Braicar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asta au decis consilierii locali municipali brăileni în şedinţa Consiliului Local din această dimineaţă. Până acum facilităţile constau în acordarea de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, tramvai sau autobuz, celor cu venituri sub nivelul a 600 de lei/lunar, inclusiv.

Stabilirea noilor criterii a fost decisă în urma numeroaselor solicitări înregistrate de SC Braicar SA, operatorul local de transport în comun, din partea unor pensionari cu venituri cuprinse între 600 lei/luna şi 1.000 de lei/lună de a beneficia de o eventuală reducere de tarif, iar diferenţa să fie suportată de autoritatea locală.

Brăila: S-au stabilit tarifele pentru Târgul de animale

Ca urmare, conducerea Braicar a solicitat Primăriei ca persoanele cu venituri cuprinse între 600 lei/luna şi 1.000 de lei/lună să beneficieze de abonament la tramvai sau autobuz cu suportarea a 50 % de către beneficiar şi 50 % de către autoritatea locală.

Consilierii locali municipali au adoptat în unanimitate proiectul, facilitatea urmând sî intre în vigoare din luna decembrie 2010.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite