Brăila: Bărbatul care l-a ucis pe tatăl rugbistului de la Steaua fusese liberat pentru bună purtare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Bărbatul care l-a ucis pe tatăl rugbistului de la Steaua fusese liberat pentru bună purtare
Brăila: Bărbatul care l-a ucis pe tatăl rugbistului de la Steaua fusese liberat pentru bună purtare

Ionel Bârligea, zis Milică, de 28 de ani, cel care l-a ucis pe Vasile Cazan în noaptea de 5 spre 6 noiembrie la Tufeşti este un obişnuit al penitenciarului. „La cei 28 de ani ai săi a stat

Ionel Bârligea, zis Milică, de 28 de ani, cel care l-a ucis pe Vasile Cazan în noaptea de 5 spre 6 noiembrie la Tufeşti este un obişnuit al penitenciarului. „La cei 28 de ani ai săi a stat mai mult prin puşcărie. Nu munceşte nicăieri şi nici nu a muncit vreodată”, ne-a declarat Lucian Bordea, viceprimarul comunei Tufeşti.

Bârligea este un recidivist sadea: mai multe furturi şi agresiuni în minorat, precum şi două hoţii, comise după împlinirea vârstei de 18 ani. Pe 18 noiembrie 2004 a intrat din nou în penitenciar după ce a fost condamnat la şase ani închisoare pentru un viol.

 „Coadă” de puşcărie de 770 zile

A fost eliberat condiţionat la data de 4 octombrie 2008, având un rest de pedeapsă de 770 de zile. A fost eliberat la a doua cerere.

„A doua oară când s-a prezentat în faţa comisiei, pentru că executase două treimi din pedeapsă, cum spune legea, şi pentru că a avut un comportament bun, a fost eliberat ”, ne-a declarat subcomisar Simona Cioară, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Brăila.  Acum, Ionel Bârligea nu recunoaşte fapta. 

„Probele adunate împotriva sa sunt zdrobitoare. Vasile Cazan a fost ucis cu bestialitate. A fost lovit cu pumnii, picioarele şi un alt obiect contondent”, a declarat Marinela Coşniţă purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

Cât despre victimă se poate spune că era un gospodar recunoscut al satului. Fiul cel mare al lui, Ionuţ, este legitimat la Clubul „Steaua”, fiind în acelaşi timp centru în lotul naţional de rugby. Cel mic, Dan, este încă junior dar a debutat cu succes în echipa mare a CF Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite