Autorităţile brăilene au comemorat Ziua Holocaustului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile au comemorat Ziua Holocaustului
Autorităţile au comemorat Ziua Holocaustului

La Cimitirul Evreiesc din cartierul "Nedelcu Chercea", din Brăila a fost comemorată astăzi Ziua Holocaustului. Au fost rostite alocuţiuni şi s-a oficiat un ceremonialul religios. La final au fost depuse jerbe de flori la Monumentul Holocaustului.

Au participat reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, ai Consiliul Judeţean Brăila, ai Primăriei Municipiului, ai Garnizoanei Brăila, ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, ai Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional, precum şi ai Comunităţii Evreilor din Brăila.

Romania comemorează Ziua Holocaustului, la nivel naţional, începând cu anul 2004, la data de 9 octombrie, la recomandarea Comisiei internaţionale pentru studierea consecinţelor Holocaustului în România şi a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Marcarea acestui moment reprezintă doar unul dintre eforturile societăţii româneşti de a menţine vie memoria victimelor Holocaustului şi de a preveni, prin asumarea lucidă a rănilor trecutului şi educarea tinerei generaţii în spiritul înţelegerii şi respectului faţă de celălalt, reeditarea crimelor şi persecuţiilor animate de ură şi intoleranţă.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite