„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, astăzi la „Maria Filotti”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viaţa Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu, viaţă de film
Viaţa Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu, viaţă de film

„Zilele Filmului Românesc" au început la Brăila cu „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" şi „Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi, frumoasă este viaţa", ambele filme de Cannes.

Manifestarea este găzduită de Teatrul „Maria Filotti" din Brăila, până pe 7 noiembrie, şi cuprinde proiecţii ale celor mai noi producţii cinematografice româneşti.

Astăzi, de la ora 11.30, s-a proiectat un film-şoc: „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", iar de la ora 14.30, a intrat „în scenă" „Amintiri din Epoca de Aur 1 -Tovarăşi, frumoasă este viaţa".

Filme-eveniment

Filmele de astăzi ecranizează cele mai cunoscute legende urbane din România anilor 1980, „recuperând umorul care i-a ajutat pe români să supravieţuiască", se arată în programul trimis pe adresa redacţiei Adevărul de Seară de către organizatorii evenimentului: Vodoo Film, Media Image Factory şi Primăria Brăila.

Filmul de la ora 14.30 „a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes și a fost ales ca film de deschidere pentru festivalurile din Sarajevo, La Rochelle, Varșovia, Lyon, fiind distribuit în 25 de ţări. În România a avut premiera la Festivalul Internațional de Film Transilvania și a fost cel mai popular film", se arată în comunicatul formulat de Image Factory.

Sâmbătă, de la 11.30 rulează „Occident", iar de la 14.30, „Marţi după Crăciun". Duminică, de la 11.30, e „Boogie", şi de la 14.30 - „Amintiri din Epoca de Aur 2".

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite