VIDEO- Alarmant: 14 tineri cu vârste între 28 şi 34 de ani au ajuns la spital drogaţi cu etnobotanice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magazinele de vise au dispărut iar în locul lor au înflorit cele numite Aroma Therapy
Magazinele de vise au dispărut iar în locul lor au înflorit cele numite Aroma Therapy

Numărul magazinelor din oraş a crescut, în două luni, de la şase la zece .Vânzarea substanţelor etnobotanice sub sigla de "Aroma Therapy", capătă treptat dimensiunile unui fenomen, mai ales printre cei cu vârste între 28-34 de ani.

Rezultatele înmulţirii magazinelor de "Aroma Therapy" se văd în evidenţele Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) Brăila.

Numai în ultimele trei luni au fost înregistrate 14 cazuri.

Unii consumatori nu conştientizează că se află la spital

Cadrele medicale spun că fenomenul ia amploare treptat, cu atât mai mult cu cât clienţi ai acestor magazine sunt deja pacienţi obişnuiţi la UPU.
Primii consumatori dovediţi, luaţi în evidenţă cu stări provocate de sustanţe etnobotanice, au fost doi tineri, soţ şi soţie, care consumaseră din curiozitate droguri legale.

"Unii au fost luaţi în evidenţă de două-trei ori până acum. Foarte rare sunt cazurile când rămân în spital cinci-şase ore. Unii sunt depresivi, alţii foarte veseli. Mulţi nu conştientizează că se află în spital", ne-a declarat şeful UPU, dr. Antoneta Ioniţă.

Antoneta Ionita, Şeful UPU Brăila

Şi asta pentru că o treime din cei care ajung la urgenţă combină substanţele cu alcoolul, ceea ce le provoacă stări halucinogene, dureri cardiace, senzaţie de sufocare.

La îndemnul colegilor

"O cerinţă satisfăcută o dată, va atrage după sine cel puţin una şi mai mare. La început e modă, apoi necesitate", ne-a declarat Marian Taifas, psiholog.

Psihologul Marian Taifas spune că la început consumul este o modă care apoi devine necesitate

"Am început să consum la îndemnul colegilor, să nu fiu mai prejos decât ei. Îmi plac efectele iar acum nu mă duc la vreo petrecere fără să-mi iau ceva "bucurie. Chiar dacă fumul mă face să râd şi nu mă mai pot controla, îmi place senzaţia de libertate şi că mă face mai sociabil", ne-a spus Marian, de 22 de ani.

În timp, consumul de substanţe etnobotanice conduce la afecţiuni hepatice, renale, cardiace şi neurologice, cu risc de schizofrenie.

Control sau mână liberă?

Ei îşi găsesc refugiul în consumul de substanţe periculoase pentru organism, deşi preţurile nu sunt accesibile oricărui buzunar. Cei de la care medicii au reuşit să afle câte ceva spun că ar fi consumat o substanţă numită "PUF".

Comercianţii de plante etnobotanice se folosesc de o mare scăpare a legii: există doar 36 de substanţe interzise în mod expres. Ca urmare, patronii „magazinelor de vis" au profitat că autorităţile controlează rar conţinutul plicurilor, şi atunci "la pont".

"De când şi-au schimbat denumirea, nu am mai făcut controale. Orice control am face, verificăm lista de substanţe şi am constatat că tot ce apare pe etichetă este în conformitate cu legea. Noi nu avem competenţă să verificăm dacă ceea ce apare pe etichetă se regăseşte şi în compoziţia produsului", a declarat dr. Lavinia Craioveanu, de la Direcţia de Sănătate Publică Brăila.

Flagrant

Ultimul caz este al unui gălăţean în vârstă de 50 de ani oprit de poliţiştii brăileni pentru un control de rutină. Omul avea în maşină mai multe produse etnobotanice decât un magazin de specialitate, fără documente de provenienţă.

Valoarea estimativă este de 20.000 de lei.

Inexplicabil este că ultimul control comun al Gărzii Financiare şi DIICOT la magazinele de etnobotanice s-a făcut în urmă cu trei-patru luni, după cum ne-a declarat Marcel Constantin, şeful Gărzii Financiare Brăila. Atunci au fost aplicate amenzi şi au fost confiscate produse.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite