Arată ce-au învăţat în "Eu când vreau să fluier, fluier!" Deţinuţii de la Tichileşti s-au apucat serios de actorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din piesa jucată de deţinuţi. FOTO: PENITENCIARUL TICHILEŞTI
Scenă din piesa jucată de deţinuţi. FOTO: PENITENCIARUL TICHILEŞTI

Un grup de 10 persoanele private de libertate din Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti au susţinut o reprezentaţie de Teatru Forum în sala de festivităţi a Centrului Şcolar pentru Educație Incluzivă - Brăila, pentru elevii şcolii. Spectacolul interactiv de teatru a fost pregătit din timp de o echipă formată din prof. Moşescu Ioana Iuliana - formator din comunitate şi subcomisar Moşescu Iulian - educator, formator din pe

Manifestarea se derulează în cadrul proiectului educaţional Cutia de valori parte a protocolului de colaborare încheiat între cele două instituţii. Persoanele private de libertate, membrii trupei de teatru forum The BEST au gândit piesa de teatru ca formă de prevenire a traficului de droguri.
Spectacolul a avut caracter interactiv, tinerii asistenţi au luat locul actorilor, au intervenit în desfăşurarea piesei, astfel încât, aşa cum stabilesc regulile din teatrul forum prin schimbarea atitudinilor personajelor din piesă să se ajungă la un final favorabil protagonistului piesei.
Proiectul îşi propune să furnizeze servicii de educaţie non-formală tinerilor aflaţi în situații speciale în vederea dezvoltării de abilităţii de viaţă necesare reintegrării acestora în societate.
"Proiectul se adresează tinerilor aflaţi în Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti dar şi tinerilor cu nevoi speciale din licee. Acest proiect doreşte să înlăture cauzele pentru care un tânăr ajunge în detenţie şi îl împiedică pe parcursul vieţii să dezvolte abilităţi de viaţă necesare pentru o integrarea armonioasă în societate, prin urmare, acest proiect doreşte să suplinească şi să acopere acest deficit de abilităţi de viaţă capacitând tinerii din grupul ţintă să se integreze în societate", ne-a comunicat IOnel Dincă, purtătorul de cuvânt al închisorii.


Lecţie de viaţă

Prin proiect s-a creat o echipă cu competenţe în livrarea şi coordonarea de activităţi non-formale specifice Teatrului Forum (Teatrul Celor Opresaţi) pentru a facilita dezvoltarea de competente precum: lucru în echipă, gândire critică, creativitate, adaptabilitate, comunicare, folosind metoda Teatrului Celor Opresaţi ( Teatru Forum).
Teatru Forum este o metodă dezvoltată de Augusto Boal în anii 60, la început în Brazilia şi apoi în Europa, ce foloseşte teatru ca limbaj de comunicare oferind o cale prin care tinerii îşi explorează nevoile şi posibilele soluţii, jucând situaţii de opresiune aşa cum le simt şi le trăiesc. "Teatru Forum este un proces de a gândi împreună", spune Augusto Boal. Teatru Forum este un spectacol interactiv de teatru în care audienţa este invitată să-şi demonstreze ideile privind alegerile pe care le facem, corecte sau greşite. Interactivitatea acestui gen de teatru este dată de privilegiile acordate audienţei; cu ajutorul Jokerului (moderator) spectatorii urcă pe scenă, înlocuiesc personajele şi încearcă să rezolve o situaţie inspirată din realitate.

Reabilitare prin teatru


"Formarea tinerilor deţinuţi printr-o metoda specifică artei participative precum Teatru Forum contribuie în mod semnificativ la reintegrarea acestora după terminarea detenţiei, iar un astfel de proces nu poate fi realizat decât printr-o interacţiune dinamică între deţinuţi şi membrii societăţii", se arată într-un comunicat formulat de către Ionel Dincă, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Tichileşti.

Reamintim că patru deţinuţi de la Tichileşti au jucat în filmul "Eu când vreau să fluier, fluier!". Caută povestea lor pe braila.adevarul.ro!

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite