Brăila: Apa a 300.000 de oameni este otrăvită zilnic de firmele brăilene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Apa a 300.000 de oameni este otrăvită zilnic de firmele brăilene
Brăila: Apa a 300.000 de oameni este otrăvită zilnic de firmele brăilene

Zeci de firme deversează în Dunăre apele lor uzate şi neepurate Lunar, fie în canalizarea oraşului, fie direct în Dunăre ajung substanţe toxice: materii în suspensie, substanţe extractibile cu solvenţi organici, substanţe extractibile cu eter de petrol, detergenţi sintetici biodegradabili, fosfor total, sulfuri şi hidrogen sulfurat, fier total, amoniu, cloruri care provin de la diverse societăţi comerciale brăilene. Toate ace

Firmele sunt obligate să respecte anumite condiţii pentru a-şi primi autorizaţiile de mediu. Una dintre acestea se referă la monitorizarea calităţii apelor care sunt deversate în cursurile de apă şi canalizare din oraş. Analiza indicatorilor de calitate a apelor uzate este realizată de agenţii economici prin sisteme proprii de automonitorizare sau în cadrul laboratorului Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Brăila.

Rezultatele nu sunt îmbucurătoare, lunar fiind înregistrate depăşiri ale indicatorilor monitorizaţi la diverse firme.

Firmele mari sunt principalii poluatori ai Dunării

Una dintre firmele la care s-a constatat că sunt depăşiţi parametri este „Complexul de Porci” al omului de afaceri Gheorghe Caruz.

„Rezultatele analizelor efectuate în luna august, au scos în evidenţă faptul că valorile indicatorilor determinaţi nu se încadrează în limitele stabilite prin actele de reglementare pentru «Complexul de Porci» Brăila - platforma Tichileşti la conţinutul în amoniu şi fosfor total,  indicatori ce nu au obţinut derogare de la limitele prevăzute în actele normative”, se arată în raportul de activitate al APM Brăila.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Dumitru Bâja spune că orice deversare afectează apele de suprafaţă şi deci şi Dunărea, principala noastră sursă de alimentare cu apă. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoarea cu cât Brăila nu are staţie de epurare, iar apele deversate în canalizare ajung tot în Dunăre.

Diluţiile ne salvează de la boli

Adrian Turiac, directorul Sistemului de Gospodărire al Apelor Brăila spune că apa din Dunăre este încadrată la categoria a doua de calitate, fiind bună pentru consum. Acesta susţine că atunci când vom avea o staţie de epurare apa din Dunăre va fi cu mult mai bună.

 „Calitatea apei din Dunăre este bună. Principalii poluatori ai Dunării sunt Compania de Utilităţi Publice «Dunărea» Brăila şi «Complexele de Porci». Acestea deversează cantităţi de apă rezultată din staţiile de epurare. Noi am pus la dispoziţia Gărzii de Mediu buletinele de analiză ale apei atunci când am constatat depăşiri. Pentru aceste depăşiri societăţile suportă penalităţi la preţul apei cu care se alimentează din Dunăre”, a punctat Adrian Turiac care a adăugat că în ciuda deversărilor poluanţii sunt diluaţi odată ajunşi în apă.

Dr. Lavinia Craioveanu din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, spune că apa din Dunăre este una foarte bună acum faţă de cea din anii anteriori şi că sistemele de filtrare îşi fac datoria.



Majoritatea firmelor sunt incriminate

Firma omului de afaceri Gheorghe Caruz nu este singura care este monitorizată aproape lunar. În aceeaşi situaţie sunt şi supermarketurile, fostul Şantier Naval, „Marex”, „Braicar”, „Brailact”, „Vegetal Traiding”, „Lactas”, „CET”, „Ceprohart”, „Galco”, „Fanyon”, „Soroli Cola”, „Laminorul”, „Termoelectrica”, „Tazz”, Public Service Ianca, Însurăţei şi Făurei etc. Aproape toate au avut în timp probleme în ceea ce priveşte calitatea apelor uzate, ele fiind acum în diverse stadii de implementare a programelor de mediu pentru reducerea poluării.














Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite