Brăila: (PORTRET) Antoneta Ioniţă, şefa doctorilor din prima linie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: (PORTRET) Antoneta Ioniţă, şefa doctorilor din prima linie
Brăila: (PORTRET) Antoneta Ioniţă, şefa doctorilor din prima linie

Visul din copilărie de a salva vieţile semenilor s-a împlinit şi de  11 ani întinde o mână salvatoare celor care se află în dificultate. Este unul dintre medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) care face orice pentru a le da pacienţilor a doua şansă.

Profil

Născută
2 aprilie 1970, Brăila
Studii
Facultatea de Medicină Bucureşti
Profesie
Medic şef UPU
Familie
Căsătorită, doi copii

A visat încă din copilărie să devină medic, să fie în prima linie şi să salveze cât mai multe vieţi. Având un exemplu în apropiere, un prieten de familie student la Medicină ideea s-a concretizat odată cu înscrierea la Facultatea de Medicină din Bucureşti, părinţii fiind alături de ea.

Părinţii mei sunt oameni simpli, nu provin dintr-o familie de medici, dar mă mândresc cu ei. Datorită lor am ajuns ceea ce sunt astăzi”, spune  dr. Antoneta Ioniţă.

După terminarea facultăţii a urmat rezidenţiatul pe care l-a făcut pe Medicină generală. În 1998 a apărut oportunitatea de a lucra în cadrul Compartimentului Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean şi de 11 ani este unul dintre medicii din prima linie.

 „Pe atunci eram novice în medicina de urgenţă. Mentorul meu a fost şi este dr. Olga Popescu care m-a îndrumat. Am avut sprijin din partea tuturor, am învăţat de la fiecare medic câte ceva”, spune medicul.

Antoneta Ioniţă are atestări în Ecografie generală, Urgenţe prespitaliceşti, Managementul serviciilor de sănătate, dar şi o a doua specializare – Medicină de Urgenţă.

Solicitantă şi plină de satisfacţii

„Medicina de urgenţă este complexă, dar îmi oferă şi satisfacţie atunci când intervin la un caz grav şi salvez o viaţă. La noi vin foarte mulţi pacienţi cu tot felul de probleme. Unii sunt asiguraţi, alţii nu, dar îi tratăm pe fiecare în parte la fel”, spune medicul şef de la UPU.

Prin mâinile ei trec oameni disperaţi care recurg la gesturi extreme, oameni care au fost bătuţi crunt, oameni care cad de la înălţime. Pe toţi dr. Ioniţă îi consultă şi pentru toţi depune acelaşi efort. De cele mai multe ori reuşeşte, dar mai sunt şi cazuri în care bătălia nu se poate câştiga. 

image


„Primul meu caz a fost al unui tânăr de 18 ani. A venit în stop cardiorespirator şi în ciuda eforturilor depuse a decedat. Ulterior s-a dovedit că avea o malformaţie pe creier de care nu ştia. A fost prima persoană care mi-a murit în braţe şi cazul m-a marcat”, povesteşte dr. Ioniţă.

Uneori lupta se duce la un alt nivel şi medicii de la UPU se văd nevoiţi să facă diligenţe la telefon pentru a-i transfera pe pacienţi la Galaţi sau Bucureşti pentru a fi operaţi.

„Am avut un pacient care a venit vineri la ora 19.00 la UPU, căzut din căruţă, cu lovitură la cap. L-am trimis la Galaţi pentru operaţie. Acolo s-a stabilit că ar fi mai bine să fie trimis la Bucureşti pentru operaţie, numai că nu aveau loc pentru el. Sâmbătă dimineaţă pacientul era tot în UPU”, povesteşte dr. Antoneta Ioniţă care adaugă: „Atunci am pus mâna pe telefon şi am vorbit cu Raed Arafat. Pacientul a fost dus la operaţie la Bucureşti cu elicopterul şi trăieşte”.


Întrebări şi răspunsuri

Ne puteţi povesti un alt caz care va marcat?

A. I. : „Îmi amintesc cazul unui copil de doi ani care a ajuns la noi la UPU după ce a fost implicat într-un accident rutier. Avea traumatism cranian, era în comă şi a trebuit să-l intubez, apoi l-am trimis la Bucureşti unde a fost operat şi salvat”.

Se vorbeşte despre criza sistemului sanitar şi de lipsa medicamentelor. Care este situaţia la UPU?

A. I. : „Noi ne gestionăm singuri. Banii pentru aprovizionarea cu cele necesare provin de la bugetul de stat şi nu avem probleme. Este drept că au fost şi câteva excepţii, dar de regulă noi avem tot ce ne trebuie, ne comandăm cele necesare din timp”. 



Ce vă place

„Îmi place că am o familie care mă susţine foarte mult în ceea ce fac. Îmi place că am o viaţă de familie liniştită. Îmi place să-mi petrec timpul liber cu familia mea, încerc să-mi petrec mai mult timp cu cel mic care are şase ani”, spune medicul.

Ce nu vă place

Nu-mi place omul nesincer, făţarnic. În meseria mea interacţionez cu foarte mulţi oameni. Eu sunt un om sincer şi-mi place ca cei cu care interacţionez să fie la fel. În medicină contează foarte mult să fii un om sincer şi să-ţi faci meseria cu dăruire, altfel nu ai ce căuta aici”, a conchis interlocutoarea noastră.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite