Află aici cum poţi scăpa de penalităţi la impozitele restante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Problema se poate rezolva cu o simplă vizită la Finanţe
Problema se poate rezolva cu o simplă vizită la Finanţe

O ordonanţă tocmai apărută scuteşte de orice majorări firmele care achită datoria către Fisc până la sfârşitul anului. Procedura este foarte simplă: se depune o cerere la organul fiscal teritorial şi apoi se face dovada plăţii.

La începutul lunii septembrie, a fost pusă în aplicare Ordonanţa de Guvern nr 29/2011, prin care toate firmele (SA, SRL, PFA etc) care au restanţe, majorări şi penalităţi la plata impozitelor şi taxelor către bugetul de stat pot beneficia de scutiri importante la plată.


Scutire totală


Cea mai importantă prevedere este aceea că toate persoanele juridice care plătesc impozitul restant (baza) până la data de 31 decembrie 2011 sunt scutite de toate majorările, penalităţile şi dobânzile aferente. Măsura se aplică şi pentru datoriile rezultate în cazul unor controale fiscale, dar şi pentru plăţile aflate în procedură de reeşalonare.
Este important de ştiut că obligaţiile fiscale se sting în ordine vechimii acestora, în sensul că prima dată se acoperă datorile cele mai vechi şi de-abia apoi cele la zi.


Scutire parţială


Firmele care nu reuşesc să plătească impozitele restante până la 31 decembrie 2011, mai au o şansă. Dacă fac acest lucru până la 30 iunie 2012, vor beneficia de o reducere cu 50% a majorărilor, penalităţilor şi dobânzilor aferente.
În ambele situaţii, procedura este extrem de simplă: se depune o cerere la organul fiscal teritorila, după care se face dovada plăţii (ordin de plată, extras de cont). Funcţionarii de la Fisc sunt obligaţi să opereze, imediat după dovada plăţii, scutirea sau reducerea penalităţilor.


Ordonanţa amintită dă şi o mână de ajutor importantă firmelor de construcţii. Astfel, se elimină obligaţia firmelor de a colecta TVA, la expirarea unei perioade de un an de la data începerii lucrărilor sau de la ultima decontare, dacă în acest interval de timp nu au fost întocmite sau după caz, acceptate, situaţiile de lucrări, pentru serviciile care determină decontări sau plăţi succesive, cum sunt lucrările de construcţii montaj. În consecinţă TVA-ul va fi colectat la întocmirea sau după caz acceptarea situaţiilor de lucrări pentru aceste servicii, chiar dacă perioada de decontare depăşeşte un an.
De asemenea, documentul stabileşte că firmele care au datorii către stat pot participa la licitaţiile de achiziţii publice dacă dovedesc că au de încasat de la buget sume mai mari sau egale cu ceea ce au de plătit.

Cui te adresezi

Pentru plata impozitelor şi a datoriilor către stat, brăilenii trebuie să se prezinte la sediul Direcţiei Generală a Finanţelor Publice a Judeţului, de pe strada Delfinului nr. 1, cod poştal 810210. Contribuabilii pot cere informaţii suplimentare la numerele de telefon 0239.619.900, 0239.619.992 şi la 0800.800.399.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite