Brăila: Absolvenţii de liceu şi facultate îşi găsesc greu un loc de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 118 au reuşit să se angajeze după ce au primit ajutor de specialitate. Numărul celor care au absolvit o şcoală şi nu au găsit un loc de muncă este în creştere. 1.052 de absolvenţi au ajuns până acum şomeri, peste 900 numai în perioada iulie – octombrie.

Zicala „ai carte, ai parte” nu se mai adevereşte în zilele noastre. Tot mai mulţi absolvenţi de facultate se trezesc după finalizarea studiilor că nu au unde să se angajeze.

Numai în primele 10 luni ale acestui an, 1.052 de absolvenţi care nu şi-au găsit un loc de muncă s-au îndreptat către instituţiile statului pentru a primi măcar indemnizaţia de şomaj. Numărul lor este în creştere faţă de anul anterior cu 25,3 %.

Dintre aceştia, 42,5 % au fost absolvenţi de liceu şi 35,7 % de facultate. Cei mai mulţi, 917 absolvenţi de liceu şi facultate, au intrat în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila în perioada iulie – octombrie.

Se îngroaşă numărul şomerilor


„La sfârşitul lunii octombrie în evidenţele noastre se aflau 869 de absolvenţi – 43,8 % de liceu şi 33,6 % de facultate, cu 36,6 % mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului anterior”, a explicat directorul coordonator al Agenţiei, Simona-Ely Chioibaş.

„În primele 10 luni ale anului au fost încadraţi, în urma serviciilor de mediere oferite, 118 absolvenţi – 32,2 % absolvenţi de liceu şi 44,9 % absolvenţi de facultate, din care 57,6 % femei. În aceeaşi perioadă au beneficiat de prime de încadrare 44 de absolvenţi”, susţine şeful AJOFM Brăila.

Şi angajatorii s-au arătat interesaţi de mâna de lucru tânără, astfel încât în perioada analizată aceştia au solicitat subvenţionarea a 78 de locuri de muncă care au fost ocupate de absolvenţii din instituţii de învăţământ liceale – 21,8 % şi de cei cu studii superioare – 57,7 %.

image



Şomaj de 300 de lei


Indemnizaţia de şomaj se acordă absolvenţilor pentru şase luni. Cei care solicită indemnizaţia de şomaj până la data de 31 decembrie 2009 au în plus trei luni. Suma este fixă, se plăteşte lunar şi reprezintă 50 % din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data stabilirii acestuia. Practic, absolvenţii primesc 300 de lei şi pot beneficia de această indemnizaţie, o singură dată, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită.

Chiar şi cu ajutor, un loc de muncă este greu de găsit. „Am depus CV-uri la mai multe firme. Am terminat contabilitatea, dar toţi întreabă ce experienţă am. Sunt înscrisă la şomaj, dar sunt în căutarea unui loc de muncă”, spune Simona, o tânără şomeră de 22 ani.

  

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite