A zăcut pe jos în salonul de la Reanimare, s-a învineţit la ochi, iar rudele ei spun că nu a fost suficient de bine supravegheată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Prioteasa spune că mama ei nu a fost supravegheată
Mihaela Prioteasa spune că mama ei nu a fost supravegheată

O pacientă septuagenară a căzut din pat la ATI. Cadrele medicale de la Spitalul 3, unde s-a întâmplat evenimentul, spun că nu au cum să supravegheze toţi pacienţii pentru că sunt depăşite numeric de bolnavi.

Din cauza penuriei de cadre medicale, secţii de maximă importanţă cum sunt cele de Terapie Intensivă ajung să fie deservite doar de două trei asistente la schimbul de noapte. Medicii au redus numărul de asistente noaptea, pentru că în principiu atunci nu sunt programate operaţii, fiind făcute doar urgenţele.

Aşa se explică de ce unii bolnavi aflaţi în criză pot rămâne fără supraveghere şi se pot răni. Un astfel de caz a fost semnalat de aparţinătorii unui pacient internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, Pavilionul B.

Vineri, la secţia Anestezie- Terapie Intensivă a fost internată, cu o comoţie cerebrală, Firinichi Colceru, de 76 de ani. Deoarece era foarte agitată, a fost sedată şi imobilizată la pat. Duminică, fata bătrânei, Mihaela Prioteasa, de 44 de ani , a venit să vadă cum a evoluat starea de sănătate a bătrânei.

Un ochi vânăt, în plus

„Am găsit-o vânătă la ochi. Când am întrebat ce s-a întâmplat mi s-a răspuns că a căzut din pat. Am cerut explicaţii medicului de gardă dar acesta nu a vrut să-mi dea amănunte", ne-a declarat fata septuagenarei.

„Bătrâna a venit la noi cu un traumatism cranio-cerebral acut şi a fost internată imediat. Deoarece suferă şi de un diabet zaharat, pacienta a devenit foarte agitată şi s-a impus sedarea ei. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, femeia a ieşit de sub efectul sedativelor şi a redevenit agitată, într-o perioadă în care tot personalul medical şi aşa redus numeric era angrenat în activităţi de urgenţă", ne-a declarat dr. Cristian Pricop, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţe.

Pacienta şi-a revenit însă, starea ei de sănătate evoluează spre vindecare şi ca atare a fost dată la salon unde poate fi îngrijită şi de aparţinători. Fata bătrânei spune că singurul lucru care a revoltat-o a fost lipsa de dialog.

„Înţeleg că sunt puţine cadre medicale care şi aşa fac cu greu faţă numărului mare de bolnavi pe care trebuie să-l asiste. Dar de ce nu mi-a explicat medicul de gardă ce anume s-a întâmplat?", ne-a spus Prioteasa. Iată şi răspunsul dr. Pricop: „Dr. Ion Novac este medic anestezist şi are ca atare anumite atribuţiuni, conform specializării. Numai medicul curant este cel care poate da relaţii referitor la starea unui pacient".

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite