A vrut să se omoare cu pastile şi alcool, dar n-a făcut decât să se rănească lovindu-se de mobila din casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polițiștii au întocmit dosar penal
Polițiștii au întocmit dosar penal

Personaul de serviciu din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei a fost sesizat de către dispecerul de la IPJ Brăila, despre faptul că s-a primit un apel prin sistemul 112 de la un tânăr din satul Mihai Bravu, comuna Victoria, care a sesizat că, în aceeaşi dimineaţă, l-a găsit, în imobilul în care locuia singur, pe tatăl lui care prezenta leziuni produse prin agresiune.

În baza celor sesizate, la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei şi Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru care au efectuat primele cercetări, stabilind că bătrânul, în seara de 9 decembrie a.c., aflându-se singur la domiciliu, pe fondul unor afecţiuni medicale, a consumat băuturi alcoolice şi a ingerat medicamente, cu intenţia de a se sinucide.
De asemenea, s-a stabilit că leziunile prezente pe corp au fost produse prin cădere în locuinţă, din cauza stării de dezechilibru locomotor induse de alcool şi medicamente.
Cel în cauză a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Judeţean Brăila, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, şi, apoi, internat la Spitalul "Sfântul Pantelimon" Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite