A furat tractorul de la locul de muncă, s-a răsturnat şi a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Motorina folosită în agricultură este subvenţionată
Motorina folosită în agricultură este subvenţionată

Un bărbat din satul Deduleşti, comuna Mircea-Vodă, a reclamat la Poliţie că doi localnici i-au furat un tractor agricol de la ferma de vaci, situată în zona digului de protecţie a râului Buzău, de pe raza comunei, după care s-au răsturnat la km 7+250m de pe dig, iar în urma accidentului a rezultat decesul primului şi vătămarea corporală a celui de-al doilea.

Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că şoferul, care locuia în incinta fermei, unde lucra ca zilier, a plecat cu tractorul, luându-l şi pe localnicul de la o stână din apropierea fermei, şi s-au deplasat pe dig către oraşul Făurei, răsturnându-se la km 7.
La locul unde a avut loc evenimentul a fost găsit cadavrul zilierului, iar tractorul a fost dus în fermă de cel de-al doilea ocupant al tractorului care, ulterior, a plecat la locuinţa sa din localitatea Deduleşti, de unde a fost preluat de ambulanţă şi internat în spital.
Cadavrul a fost transporat la morgă pentru efectuarea necropsiei şi în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite