61 de permise şi certificate de înmatriculare reţinute şi 400 de amenzi aplicate în mai puţin de două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 10 – 22 decembrie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave, precum şi pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere.

În urma activităţilor din teren, oamenii legii au constatat peste 400 de abateri de la legislaţia rutieră şi au reţinut 61 de permise şi certificate de înmatriculare.

”În urma activităţilor, au fost constatate 469 de abateri la regimul rutier, pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 200.000 de lei. Ca măsuri complementare, au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 51 de permise de conducere auto, iar pentru neregulile constatate la autovehicule, poliţiştii au retras 10 certificate de înmatriculare”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Un exemplu este cazul unui brăilean, în vârstă de 35 de ani, surprins pe 22 decembrie, în timp ce conducea autoturismul pe bulevardul Dorobanţilor din Brăila, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,08 mg/l, fiind condus la spital pentru recoltarea de  probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis. 

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite