600 de şomeri au ocazia să participe la cursuri de formare profesională/Vezi aici care sunt meseriile pentru care se pot şcoli şomerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda numărului tot mai mare de şomeri, câteva sute pot participa la programe de formare profesională. La sfârşitul lunii trecute, numărul persoanelor care au rămas fără un loc de muncă se ridica la 12.301.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) încearcă să cuprindă cât mai multe persoane aflate în căutarea unui loc de muncă în programe de formare profesională.

Astfel, anul acesta, angajaţii AJOFM au decis să cuprindă în Planul Judeţean de Formare Profesională 700 de persoane, 600 de şomeri şi 100 de persoane aflate în detenţie la cele 31 de cursuri care vor fi organizate.

"În acest an sunt prevăzute a se organiza programe de formare profesională în următoarele ocupaţii, structurate pe domenii de activitate: construcţii 60,6 %, agricultură 18,7 %, servicii 16 % şi industrie alimentară 4,7 %", a precizat Simona Cîrligea, director adjunct al AJOFM.

Modificări pe piaţa muncii

Aceasta spune că planul va fi modificat în funcţie de evoluţia ulterioară a cererii forţei de muncă la nivelul Brăilei, de alocările bugetare, precum şi funcţie de modificările legislative care vor apare în activitatea de formare profesională.

Brăilenii aflaţi în evidenţa Agenţiei care-şi caută un loc de muncă au acces la pachete personalizate de măsuri active.

"Grupurile ţintă cărora li se adresează aceste măsuri sunt în principal şomerii de lungă durată, tinerii, persoanele care provin din mediul rural, persoanele de etnie romă, persoanele cu handicap, absolvenţii, tinerii proveniţi din instituţiile de ocrotire socială şi persoanele eliberate din detenţie", a mai spus Simona Cîrligea.

În construcţii vor fi formaţi oameni pentru următoarele ocupaţii: asfaltator; confecţioner tâmplărie din aluminiu şi mase plastice; constructor drumuri şi poduri; dulgher, tâmplar, parchetar; fierar, betonist, montator prefabricate; lucrător în structuri pentru construcţii; lucrător finisor în construcţii; tâmplar universal; zidar, pietrar, tencuitor; zugrav, ipsosar tapetar, vopsitor.

"Procentul job-urilor în domeniul construcţiilor este mare având în vedere faptul că se pune accent pe dezvoltarea într-un ritm susţinut a sistemului de infrastructură, inclusiv pentru mediul rural, în special prin asigurarea cu prioritate a sumelor necesare cofinanţării proiectelor de investiţie realizate din fonduri structurale", a precizat directorul AJOFM.

În agricultură vorbim de profesiile: agricultor în culturi vegetale şi crescător animale; lucrător în prelucrare carne, peşte, lapte, conserve; viticultor.

Deşi în mediul rural oferta de locuri de muncă este redusă există posibilitatea obţinerii certificatului de producător ceea ce asigură persoanei absolvente din mediul rural o sursă de venit.

În domeniul serviciilor şi industriei alimentare sunt organizate cursuri de formare profesională pentru: comunicare în limba engleză; contabil; operator introducere, validare, prelucrare date; patiser.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite