Secretele democraţiei actuale: de ce oamenii bogaţi erau singurii îndreptăţiţi să conducă
0Democraţia, un regim politic astăzi extrem de răspândit, îşi are originile în Grecia Antică de acum 2.500 de ani. Practic, atenienii au fost inventatorii democraţiei şi cei care i-au dezvoltat forma sa ideală. Poporul vota şi participa direct la treburile obşteşti.
Democraţia este un regim politic extrem de răspândit în lumea contemporană. De alfel, este considerat sistemul ideal în care cetăţenii se pot afirma liber, iar principiile sale de bază sunt votul universal şi suveranitatea naţiunii. Cu alte cuvinte, liderii se supun voienţei poporului, care îi alege liber să-i reprezinte. Pare un termen nou şi modern. În realitatea, are o vechime de aproape 2.500 de ani.
Democraţia este o invenţie a grecilor antici, folosită şi dezvoltată în lumea contemporană. Democraţia înseamnă ”puterea poporului” (demos-popor şi kratos-putere). De altfel, democraţia grecească a fost prima şi considerată cea mai sublimă formă a acestui regim politic, în care voinţa poporului este esenţială. ”Atena secolului al V lea îHR este cea mai veche democraţie recunoscută despre care avem suficiente date istorice, pe marginea cărora să putem specula”, scria Paul Berry Clarke şi Joe Foweraker în lucrarea acestora, ”Encyclopedia of Democratic Thought”.
Cum a apărut democraţia
Democraţia, ca termen, este atestată prima dată de Herodot şi a apărut în jurul anului 507, deşi sistemul funcţiona chiar mai devreme, în Antena. Însemna demos=popor şi kratos=putere. A fost un regim politic revoluţionar care s-a răspândit în toată Grecia Antică făcându-l pe marele istoric Herodot să exclame:
”Aceasta este prima şi o splendidă virtute, egalitatea în faţa legilor”.
Era un sistem total opus celui aristocratic şi monarhic absolutist, care era caracteristic popoarelor din jurul Greciei sau chiar din interiorul peninsulei. Începuturile democraţiei se leagă, spun istoricii, de apariţia polis-urilor greceşti, adică a acelor oraşe state independente de pe tot teritoriul greciei în care s-a cristalizat ideea şi mândria de cetăţean, de membru al acelei comunităţii. Apariţia oraşelor state a fost şi o consecinţă a cadrului natural al Greciei, în special a masivelor muntoase care separau comunităţile. Oraşele-state cu tradiţii şi legi diferite se luptau pentru supremaţie. Într-un astfel de oraş stat, numit Atena, a apărut democraţia, ca regim politic.
”Apariţia democraţiei ateniene, la sfârşitul secolului al VI lea îHR, trebuie înţeleasă în contextul ridicării şi dezvoltării polisurilor în Epoca Arhaică, o perioadă în care diferitele comunităţi greceşti şi-au exprimat suveranitatea asupra unor zone reduse din punct de vedere geografic, formându-şi propriile armate, bătând propria monedă, venerând proprii zei şi, mai ales, transformându-şi locuitorii în cetăţeni care împărţeau îndatoriile, dar şi proprietatea oraşului”, scria Paul Berry Clarke şi Joe Foweraker în ”Encyclopedia of Democratic Thought”.
La Atena, democraţia s-a născut în urma unor convulsii sociale grave. În secolul al VI lea, dHR, aşa cum arată şi cunoscutul istoric şi jurnalist Indro Montanelli în ”Istoria grecilor”, Atena era controlată de o aristocraţie funciară, care domina majoritatea populaţiei şi interpretau legile după bunul plac. Mai precis, privilegiaţii, numiţi eupatrizi, trăiau pe seama celor mulţi. Au elaborat chiar şi constituţie, prin care doar din rândul aristocraţiei erau aleşi arhonţii, adică liderii cetăţii, dar şi membrii tribunalului, numit Areopag.
„Această constituţie corespundea societăţii dominate de o aristrocraţie ereditară, aceea a eupatrizilor, care însemnaă ”bine născuţi” sau patricieni. Ei deţineau monopolul puterii şi o exercitau asupra unei populaţii împărţite în trei ranguri sau clase”, scria Indro Montanelli. Din cauza injustiţiei, a nepotismului şi a inechităţii, atenienii de rând s-au ridicat împotriva eupatrizilor. În urma acestei revolte cu greu domolite, au fost aleşi oameni să reformeze societatea.
Solon şi Clistene părinţii democraţiei
Primul mare reformator este Solon, un aristocrat cu vederi democratice. A reformat societatea ateniană din rădăcini. Solon i-a eliberat din sclavie pe toţi datornicii şi a împărţit societatea ateniană nu după origine, ci după avere. Adică cei capabili să facă bani erau şi cei mai potriviţi, din punctul de vedere al lui Solon, să conducă. Era prima formă de democraţie.
„Marea schimbare a lui Solon a fost aceea a împărţirii populaţiei pe bază cenzitară. Toţi cetăţenii erau libei şi supuşi aceloraşi legi. Dar drepturile politice variau după impozitele pe care le plătea fiecare. Fiscul, şi nu blazonul, le stabilea (....) Astfel, împărţită în patru clase, Atena, devenea o democraţie care a servit de model tuturor celorlalte cetăţi”, adaugă Montanelli.
Solon a legalizat şi prostituţia, dar a înfierat şi lenea, pedepsind-o la fel ca pe o crimă. După plecarea lui Solon în Orient pentru a studia, democraţia a fost înlocuită cu tirania la Atena.
Cu toate acestea, a venit un nou reformator în 507 dHr, care a dat cizelat acest regim politic al democraţiei şi i-a dat şi definiţia. Se numea Clistene. El a numit noul sistem politic ”demokratia” şi a făcut tot ce-i stătea în putină să confere drepturi şi putere celor mulţi. Clistene a creat instituţiile revoluţionare ale democraţiei greceşti. Cel care le-a desăvârşit a fost însă Ephialtes, în 462 îHR, prin care puterea Areopagului aristocrat a fost redusă substanţial.
Cetăţenii participau direct la vot
În democraţia ateninană, toţi cetăţenii participau la votul legilor sau al demnitarilor. Ei formau aşa-numita Adunare sau Ecclesia. Democraţia ateniană era directă, nu reprezentantivă, fiindcă voinţa poporului ar fi putut fi interpretată. Era de datoria oricărui cetăţean de peste 20 de ani să vină la Adunare. Se adunau toţi pe colina Pnyx, în agora sau centrul civic al oraşului. Propunerile legislatice erau citite, iar aceştia votau. Oamenii scriau sau revizuiau legi, decideau pacea sau războiul. În total, aproxiamtiv 5.000 de oameni se adunau odată în Adunare. O altă instituţie esenţială a democraţiei greceşti a fost Boule, un soi de organism de guvernământ.
Era format din 500 de oameni, câte 50 din cele 10 triburi ateniene. Boule dicta mersul democraţiei, superviza lucrările publice şi, în general, tot ce ţinea de guvernare. Membrii nu erau aleşi, ci traşi la sorţi din rândul cetăţenilor pentru a nu exista trafic de influenţă sau nedreptăţi. Mandatul acestora dura doar un an. În fine, a treia mare instituţie democratică ateniană era curtea de justiţie sau Dikasteria. Era formată din 500 de juraţi traşi zilnic la sorţi din rândul cetăţenilor cu vârsta de peste 30 de ani şi, bineînţeles, din cei care nu au avut probleme cu legea.
Aristotel spune că această Dikasteria a cotribuit cel mai mult la forţa democraţiei ateniene. Cetăţeni era doar un atribut al celor care se năşteau în Atena şi al copiilor lor. Doar ei aveau drepturi politice. Cu greu se acorda cetăţenia ateniană. Totodată, democraţia ateniană prevedea ostracizare, adică alungarea pe 10 ani a cetăţeanului descoperit că încearcă să atenteze la siguranţa statului şi la bunul mers al democraţiei.
Moartea democraţiei
Democraţia ateniană, în forma sa desăvârşită din perioada lui Clistene şi Ephialte, a început să decadă odată cu ultima epocă de aur a Atenei, aceea a genialului lider Pericle. Democraţia începuse să reintre pe mâna aristocraţilor şi, mai apoi, a dispărut, prin cucerirea succesivă a Atenei de macedoneni şi de romani.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
