Povestea aproape uitată a celei mai mari revolte a studenţilor din România comunistă
0
În anul 1956, în România comunistă, izbucnea cea mai mare şi mai puternică mişcare studenţească anticomunistă din istoria contemporană. Mii de tineri s-au ridicat împotriva stalinizării României şi au plătit cu cariera sau libertatea.
În anul 1947, în mod oficial, România devenea stat comunist, cunoscut sub numele de Republica Populară România. Începuse stalinizarea ţării cu aplicarea de măsuri economice, sociale şi politice specifice. Colectivizarea, înlăturarea brutală a opozanţilor, condamnarea şi hărţuirea „chiaburilor”, economia de tip comunist şi controlul societăţii cu ajutorul poliţiei politice erau principalele caracteristice. Transformarea României în stat comunist a stârnit reacţii în rândul unei anumite părţi a populaţiei, existând mişcări de partizani, revolte ţărăneşti anti-colectivizare, dar şi mişcări studenţeşti. Cea mai puternică revoltă studenţească din România socialistă a avut loc în anul 1956. Mii de studenţi s-au ridicat împotriva regimului şi au cerut socoteală partidului unic.
Inspiraţi de revoltele din Polonia şi Ungaria
Mişcările studenţeşti din marile centre universitare de la Timişoara, Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Târgu Mureş au fost inspirate de revoltele anticomuniste din Ungaria şi Polonia. Mişcarea din Polonia a dus la înlăturarea oamenilor puşi de URSS şi impunerea propriului lider. Inspiraţi de modelul polonez, studenţii unguri au creat propria lor mişcare la 16 octombrie 1956. Au refuzat să mai facă parte din Uniunea Studenţilor Comunişti şi au constituit propriul lor organism.
Mişcările studenţeşti au provocat o adevărată revoluţie în Ungaria. Sute de mii de oameni au cerut demisia guvernului comunist şi au protestat pe străzile principalelor oraşe. Revolta maghiară a dus la o intervenţie brutală a armatei sovietice soldată cu represalii cumplite. Studenţii români au urmărit cu mare interes tot ce se întâmpla şi în Polonia dar mai ales în Ungaria şi au decis să încerce ceva similar şi la noi în ţară. „La Univ. C.I. Parhon a fost prins studentul Mustaţă Constantin din anul I al Facultăţii de Ştiinţe Juridice, cursul fără frecvenţă, scriind pe perete o inscripţie instigatoare cu următorul conţinut: ”Studenţii cehoslovaci sunt în grevă împotriva comunismului, studenţii români ce aşteaptă?”, se arată într-o notă informativă a Securităţii, din aceea perioadă. Totodată în primăvara lui 1956 studenţii începuseră să-şi manifeste tot mai deschis nemulţumirile. Având în vedere evenimentele din Ungaria, autorităţile comuniste din România au început să monitorizeze mai atent zonele universitare, dar totodată doreau să „adoarmă” nemulţumirile studenţilor cu îmbunătăţirea vieţii studenţeşti.
Printre altele, le-au fost promise spaţii de cazare mai bune în campusuri, condiţii mai bune de studiu, activităţi culturale şi sportive. Cu toate acestea, promisiunile comuniştilor nu au avut efectul scontat. Dimpotrivă, întorşi din vacanţa de vară, studenţii erau tot mai nemulţumiţi şi decişi să se solidarizeze cu mişcările din Ungaria. „Începând cu luna septembrie, s-au desfăşurat mai multe adunări în facultăţi unde studenţii şi-au exprimat în mod deschis nemulţumirile. (...) Într-o informare a Ministerului Afacerilor Interne către Biroul Politic al CC al PMR, din octombrie 1956, erau semnalate mai multe cazuri de studenţi bucureşteni care „făceau agitaţie”, iar într-un alt raport erau menţionate cazurile altor studenţi bucureşteni care îşi îndemnau colegii la solidarizare cu studenţii polonezi şi cehi, dar şi la acţiuni care să ducă la schimbarea guvernului”, se arată în „Raportul Tismăneanu”
Ce doreau studenţii români
Studenţii români începuseră să vorbească deschis de problemele României comuniste. Aceştia erau împotriva colectivizării forţate, a prezenţei trupelor sovietice în România, a politizării învăţământului şi a falsficării propagandistice a realităţii. Asta pe lângă relaţiile păguboase, din punct de vedere economic, cu URSS, dar şi cu alte state comuniste. Pe data de 27 septembrie, a fost convocată o întrunire în care pentru prima dată studenţii i-au confruntat deschis pe oamenii partidului comunist. „În 27 septembrie, a avut loc o primă confruntare între studenţi şi activiştii de partid, cu ocazia alegerilor pentru conducerea organizaţiei UTM a anului IV de la Facultatea de Filologie din Bucureşti. La sfârşitul şedinţei, după peste zece ore de dezbateri, timp în care au fost aduse critici regimului de la Bucureşti, studenţii şi-au impus propriii candidaţi, dintre cei care fuseseră cei mai combativi, neţinând cont de nicio indicaţie. Rezultatul acestei adunări s-a văzut o lună mai târziu, după intervenţia directă a Biroului Politic al CC al PMR în rezolvarea „crizei”: exmatricularea unor studenţi, câteva excluderi din UTM şi sancţionarea întregii organizaţii”, se arată în acelaşi raport.
Întâlniri între studenţi, în care au fost ridicate aceleaşi probleme au avut loc şi la Cluj dar şi la Timişoara. Cu toate represaliile regimului comunist, studenţii continuau să se întâlnească şi să discute deschis problemele care-i frământau. Declanşarea Revoluţiei din Ungaria, la finele lunii octombrie a complicat şi mai mult lucrurile pentru autorităţile comuniste.
Nucleul de la Timişoara
Pe data de 27 octombrie, la Timişoara, a izbucnit prima revoltă deschisă împotriva regimului. Studenţii de la Politehnică au organizat o adunare a tuturor studenţilor din oraş. Pe 30 octombrie în cantina de la Politehnică peste 3.000 de studenţi care au cerut lui Ilie Verdeţ şi Petre Lupu, liderii trimişi de guvernul comunist de la Bucureşti, că nu mai vor trupe ruseşti în ţară, au cerut oprirea colectivizării forţate, scoaterea limbii ruse şi a orelor de marxism din programă, sărăcirea populaţiei, dar şi folosirea deţinuţilor politic la munci silnice. Totodată, mulţi studenţi au strigat ”Afară cu ruşii din ţară„ şi „Vrem libertate”. Studenţii ameninţau cu revolte şi grevă generală. Deşi iniţial oficialii de la Bucureşti au promis că le vor transmite doleanţele către conducerea partidului, comuniştii au trecut rapid la acţiune.
A fost chemată Armata, iar toţi studenţii aflaţi în cantină au fost încercuiţi cu trupe. Peste 2.000 de studenţi au fost anchetaţi, arestaţi sau exmatriculaţi. ” Oficialităţile prezente le-au promis studenţilor că vor transmite la Bucureşti toate cerinţele lor şi că le vor da un răspuns, însă în momentul încheierii adunării, participanţii au fost reţinuţi de către forţele militare care înconjuraseră între timp campusul şi au fost transportaţi la o unitate militară de lângă Timişoara, la Becicherecul Mic, unde au fost încarceraţi pentru câteva zile. Circa 900 dintre cei 2.000 de studenţi arestaţi au fost supuşi anchetelor Securităţii. Organele represive au trecut la o triere a studenţilor pentru depistarea celor care se evidenţiaseră în timpul discuţiilor, restul fiind eliberaţi după câteva zile. Liderii protestului au fost duşi direct la sediul Securităţii din Timişoara şi supuşi anchetelor.”, se arată în raportul final. Întruniri de proteste şi revolte au avut loc şi la Cluj, Târgu Mureş şi Bucureşti.
La Bucureşti, studenţii s-au adunat în Piaţa Universităţii, dar fără să aibă sprijinul populaţiei mitingul a fost înăbuşit rapid de Securitate. „Arestările operate de Securitate în zilele anterioare şi chiar în dimineaţa de 5 noiembrie, împânzirea pieţei cu trupe de intervenţie şi lipsa unui lider care să aibă curajul de a ieşi în faţă au dus la eşecul protestului. Începând cu aceeaşi seară, autorităţile au trecut la arestarea a zeci de studenţi de la Medicină, Filologie, Drept, Politehnică, Arhitectură, Teatru, unii fiind reţinuţi pentru câteva zile, pentru alţii întocmindu-se actele de trimitere în judecată”, se prezintă în raportul Tismăneanu. De altfel, toate acţiunile studenţeşti din România anului 1956 au fost înăbuşite de Securitate, tocmai din cauza lipsei de reacţie a populaţiei, ca în Polonia sau Ungaria, dar şi a lipsei unor lideri. Printre cei care s-au revoltat în acele zile şi au suferit represaliile Securităţii a fost şi studentul la fillologie Paul Goma.
Represalii crunte în mediile universitare
Autorităţile comuniste s-au mobilizat urgent pentru înăbuşirea revoltelor dar şi pentru pedepsirea studenţilor, în special a celor care au instigat la revoltă. Nicolae Ceauşescu a fost un pion important în organizarea măsurilor de represalii împotriva studenţilor implicaţi, mai ales în privinţa exmatriculării „elementelor duşmănoase”, din cadrul Universităţilor. „Studenţii au fost etichetaţi ca „elemente reacţionare, fii ai foştilor exploatatori şi membri ai partidelor burghezo-moşiereşti, avocaţi, comercianţi, foşti ofiţeri şi preoţi” care au trecut la „acţiuni contrarevoluţionare intenţionând ca prin acte de teroare şi crime ... să creeze dezordine şi să lovească în statul nostru democrat popular”, se artă în raportul menţionat.
La Timişoara, de exemplu, liderii studenţilor au primit câte opt ani de închisoare, iar alţii s-au trezit cu domiciliu forţat în Bărăgan. Numeroşi studenţi au fost exmatriculaţi şi cu greu au reuşit mai apoi să-şi găsească un loc în societate, fiind urmăriţi, anchetaţi, marginalizaţi. Interogările de la Securitate au fost brutale. În unele cazuri, condamnările au fost mici, pentru a nu stârni şi mai mult mediul studenţesc, însă sute de studenţi, consideraţi capi ai revoltelor, au primit pedepse mari şi grele, inclusiv 18 ani de muncă silnică. Campania de exmatriculări a afectat mii de studenţi, inclusiv cu rezultate foarte bune la învăţătură. Totodată, controlul partidului şi al Securităţii s-a intensificat în mediile universitare.
Se încarcă comentariile...
