Intervenţie eroică pentru doi poliţişti de frontieră. Cum au reuşit să salveze viaţa unei familii cu bebeluş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii de frontieră care au salvat familia cu bebeluş FOTO Poliţia de Frontieră Iaşi
Poliţiştii de frontieră care au salvat familia cu bebeluş FOTO Poliţia de Frontieră Iaşi

Doi poliţişti de frontieră botoşăneni au reuşit să salveze viaţa unei familii, cu un bebeluş de numai câteva luni, din mijlocul unei case cuprinse de flăcări. Aceştia se întorceau dintr-o misiune şi au riscat totul pentru a intra în casa incendiată.

Doi poliţişti de frontieră din judeţul Botoşani au fost remarcaţi pentru un gest de mare curaj şi umanitate. Aceştia au salvat viaţa unei familii  din mijlocul unui incendiu de proporţii. Totul s-a petrecut luni noaptea, pe raza localităţii Mlenăuţi, comuna Hudeşti, judeţul Botoşani. 

Romică şi Marius, doi poliţişti de frontieră din cadrul STPF Botoşani tocmai se întorceau, la 4.00 dimineaţa, dintr-o misiune de patrulare pe graniţă, în comuna Hudeşti. 

Au trecut cu maşina prin Mlenăuţi şi atunci au observat un fum gros pe deasupra satului. Nu au stat pe gânduri şi au plecat către norul de fum. Au ajuns la o casă, al cărei acoperiş era deja cuprins de foc. Au intrat imediat în casa plină de flăcări şi au reuşit să-i trezească şi să-l scoată afară pe cei care locuiau acolo. 

Era vorba despre o tânără familie, cu un bebeluş de numai câteva luni. După ce i-au văzut în siguranţă, poliţiştii de frontieră au reuşit să decupleze panoul de energie electrică, au sunat la 112 şi până la venirea pompierilor au intervenit cu stingătoarele din maşină. 

„Colegii noştri au demonstrat încă o dată că reacţia potrivită la momentul potrivit poate salva vieţi. Cei doi tineri şi bebeluşul lor nu au suferit leziuni, fiind în afara oricărui pericol. Este un gest normal pe care trebuie să îl facă nu numai un poliţist, ci orice om care trăieşte într-o societate bazată pe valori sociale şi respect. Felicitări Marius! Felicitări Romică!”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.  

Vă recomandăm să citiţi şi:

Europa înghesuie toate cărţile câştigătoare în mâna lui Putin

Şoferul taxiului care a explodat în faţa spitalului din Liverpool, erou în Marea Britanie după ce a încuiat atacatorul în maşină: „A salvat numeroase vieţi”

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite