Inconştienţă dusă la extrem! Băut, fără permis şi cu o motocicletă furată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 27 de ani, din oraşul Flămânzi, este cercetat de poliţişti după ce a fost prins în trafic conducând o motocicletă  cu o alcoolemie de 1.08mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul de 27 de ani  a fost depistat de poliţişti , plimbându-se cu motocicleta pe o stradă din oraşul Flămânzi. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie  de 1,08 mg/l alcool pur în  aerul expirat. Poliţiştii au făcut însă cercetări amănunţite şi  au avut parte de o surpriză de proporţii. Bărbatul nu poseda permis auto pentru nicio categorie.

 Mai mult, în urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au constatat că  motocicleta a fost furată în noaptea de 18 spre 19 aprilie dintr-o gospodărie din satul Cotu, comuna Copălău, judeţul Botoşani şi, la momentul depistării, autovehiculul se afla în posesia unui tânăr de 19 ani, din satul Storeşti, comuna Frumuşica.

În acest caz oamenii legii au demarat  cercetările, pentru a stabili modul în care motocicleta a ajuns în posesia tânărului de 19 ani, care va fi de asemenea cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţarea, cu ştiinţă, a unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere sau unei persoane care se află sub influenţa alcoolului. 

Mai puteti citi :A băut bine şi a condus, deşi nu avea permis. S-a oprit în gard

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite