Incident morbid. Un şofer şi-a dat seama că transportă un cadavru pe bancheta din spate a maşinii
0Un constănţean şi-a dat seama stupefiat că duce un cadavru în maşină. Şi asta după ce pasagerul de pe bancheta din spate a murit în timpul drumului. Poliţia a deschis o anchetă.
Un incident morbid şi bizar în acelaşi timp s-a petrecut pe drumul Botoşani-Suceava. Un constănţean care se apropia de judeţul Botoşani şi-a dat seama că transportă un cadavru pe bancheta din spate.
Pasagerul a murit sub ochii şoferului
Marţi, un constănţean care a ajuns cu autoturismul în localitatea suceveană Dumbrăveni a sunat la 112, cerând ajutorul poliţiştilor. Omul s-a plâns că pasagerul pe care trebuia să-l ducă în judeţul Botoşani, în localitatea Cerchejeni, este mort.
Oamenii legii sosiţi la faţa locului au dat într-adevăr de cadavrul unui bărbat de 55 de ani, din Chitila, judeţul Ilfov. Trupul neînsufleţit se afla pe bancheta din spate. Din cele mărturisite de şoferul constănţean, bărbatul din Chitila era de fapt originar din Botoşani şi i-a cerut să-l ducă la mama sa din Cerchejeni. Pe drum bărbatul ar fi dormit aproape încontinuu. În Dumbrăveni însă şoferul şi-a dat seama că pasagerul nu mai respiră şi a sunat la Poliţie.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri: