Cum s-a „pricopsit” Europa cu bolşevismul rusesc. Rolul jucat de nemţi în această poveste
0
Revoluţia bolşevică din octombrie 1917 a schimbat definitiv destinul Rusiei, dar şi al Europei de Est. Cei care au contribuit la victoria bolşevicilor în Rusia şi la finanţarea liderilor acestora au fost chiar „imperialiştii” nemţi, inclusiv doctrina comunistă având origini în lucrările filosofilor socialişti germani.
În anul 1917, în anii cumpliţi ai Primului Război Mondial, un imperiu ajungea la apus. Imperiul Ţarist se destrăma în primul rând din cauza propriilor neputinţe. Ca orice stat imperialist, care ţinea mai mult de Evul Mediu decât de lumea modernă, Rusia ţaristă nu a putut ţine pasul cu schimbările economice, dar mai ales sociale şi ideologice. Ţarul Nicolae al II-lea, ultimul ţar al Rusiei, se afla la cârma unui stat uriaş aflat în derivă totală. Teritoriile asiatice erau greu de controlat, corupţia atinsese cote insuportabile, iar mare parte a populaţiei trăia în mizerie.
Dincolo de palatele nobilimii ruse şi dincolo de strălucirea elitelor se afla o mare de mujici care trăiau în sărăcie şi lipsuri. Industrializarea timidă în Rusia Ţaristă nu a făcut decât să crească pătura sărăcimii prin clasa muncitorimii care trăia în mahalale sordide. Analfabetismul, sărăcia, lipsa infrastructurii moderne, plus alcoolismul reprezentau probleme uriaşe pe care regimul ţarist nu le rezolvase. Mai mult decât atât, intrarea Rusiei în Primul Război Mondial de partea Antantei a agravat şi mai mult situaţia populaţiei. Foametea şi sărăcia s-au înăsprit.
La toate acestea s-au adăugat pierderile uriaşe de vieţi omeneşti. Armata rusă prost echipată şi instruită nu făcea faţă celei germane pe frontul de est. Rusia pierdea bătălie după bătălie, iar ura împotriva ţarului, a nobilimii şi a regimului în general creştea proporţional cu gerul, foametea şi sărăcia. A fost nevoie de o singură scânteie care a aprins butoiul cu pulbere. Într-un singur an, Rusia a trecut de la imperiul ţarist la republică bolşevică, schimbând definitiv destinul ţării, al populaţiei şi mai apoi al întregii configuraţii politice şi economice a Europei de Est şi mai târziu a lumii. Culmea, deşi victoria bolşevicilor în Rusia părea o afacere pur rusească, cea care a contribuit decisiv a fost, culmea, Germania Imperialistă, cea care va avea cel mai mult de suferit de pe urma sovieticilor, la mijlocul secolului XX.
Revoluţia din februarie
În contextul industrializării Rusiei de la începutul secolului XX şi al dezvoltării oraşelor au avut loc profunde prefaceri sociale. Cultura rusă din mediile urbane înflorea, la fel şi clasa industriaşilor. În marile oraşe, mahalalele erau populate cu noua clasă a muncitorilor industriali. În schimb, 85% din populaţie se afla în mediul rural şi se lupta cu sărăcia. De altfel, în rândul muncitorilor şi al unei părţi a intelectualilor a început să prindă ideologia socialistă a lui Marx şi Engels, doi nemţi care prin ideile lor doreau să creioneze o societate marcată de echitate şi drepturi egale pentru toată lumea. Noua doctrină zguduia din temelii vechiul sistem imperial cu privilegiile sale de castă specifice Evului Mediu. Mare parte a susţinărilor ideologiei socialiste s-au grupat în jurul Partidului Social Democrat al Muncii, care cerea drepturi pentru muncitori şi mai ales echitate socială. Prima revoltă populară a avut loc în 1905, după înfrângerea Rusiei în războiul ruso-japonez. Demonstraţia din Piaţa Sankt Petersburg a fost însă înecată în sânge de intervenţia trupelor ţarului. Momentul a rămas cunoscut în istorie drept ”Duminica Roşie”.
A venit apoi Primul Război Mondial, iar Partidul Social Democrat al Muncii a fost singura grupare politică din Rusia care s-a opus intrării ţării în război, dar şi votării creditelor de război. De altfel, după „Duminica roşie”, muncitorii şi ţăranii nemulţumiţi de politica ţaristă au organizat mai multe greve şi revolte, grupându-se într-un soi de organe de conducere revoluţionare numite soviete. După înfrângerile succesive din război, dar şi din cauza deteriorării grave a situaţiei economice, s-a aprins din nou scânteia revoltei. Nu a mai fost vorba de câteva greve izolate sau o simplă demonstraţie ci o revoluţie în toată puterea cuvântului. Totul a început cu grevele spontane din Sankt Petersburg, numit Petrograd din acel moment.
Au avut loc lupte de stradă, cu garnizoana şi poliţia, cu victime de ambele părţi. Până în luna martie, toate regimentele de armată din Petrograd s-au alăturat însă revoluţiei, lăsându-l pe ţarul Nicolae al II-lea singur. Acesta din urmă a abdicat imediat şi a dizolvat Duma. Marele Duce Mihail Alexandrovici Romanov, fratele ţarului, a refuzat coroana. Ţarismul a căzuse în Rusia. Au urmat Guverne provizorii din care făceau parte diferite facţiuni socialiste La aceea vreme era vorba de o revoluţie moderată. Majoritatea guvernelor credeau că cea mai potrivită soluţie era o revoluţie burgheză şi nicidecum radicală. Mai mult decât atât, Rusia continua războiul de partea Antantei, mai ales prin acţiunile generalului Kornilov.
Revoluţie până la capăt
În luna aprilie a anului 1917 se întoarce în Rusia Vladimir Ilici Lenin, un exilat rus de 47 de ani, care visa la o lume egalitară în care sovietele să deţină tot controlul. Lenin era migrant rus în oraşul elveţian Zurich, un personaj anost, care la prima vedere nu însemna mare lucru, un surghiunit care visa la o mare revoluţie în Rusia. În acele momente, visul său era doar o utopie care stârnea râsul. Lenin trăia în sărăcie alături de soţia sa, iar contemporanii îl descriau ca pe un individ dornic să facă o revoluţie mondială, dar foarte sărac, insignifiant şi înconjurat de oameni fără prea mare importanţă. „Trăieşte în agitaţie, tensiune, analizează permanent. El face proiecte: instigă o sciziune în social-democraţia suedeză, face din Elveţia baza revoluţiei mondiale. Iar anturajul său era format din Zinoviev, o băşică, şi Radek, un derbedeu nesigur”, notează Alain Besançon. De altfel, Lenin a fost surghiunit tocmai din cauza ideilor sale marxiste, revoluţionare.
În orice caz, în aprilie 1917 era în Rusia, cu fonduri suficiente pentru a ridica aripa bolşevică a socialiştilor ruşi, o aripă radicală care dorea continuarea revoluţiei. Prin tezele sale, Lenin aţâţa muncitorimea, ţărănimea săracă şi spunea că deja capitalismul ”intrase în putrefacţie” şi că trebuia înlăturat. Vorbea despre confiscarea averilor celor bogaţi şi împărţirea justă a averilor statului, populaţiei. Lenin dorea înlăturarea definitivă a ţarului şi a vechiului regim, plus, cel mai imporant aspect, retragerea din război, considerat de exilatul rus un conflict imperialist. Lenin era susţinut de Troţki, dar şi de Stalin prin oficiosul de propagandă bolşevică ”Pravda”. Sub sloganul ”pâine, pace şi ţară”, bolşevicii au intrat în opoziţie cu celelalte facţiuni socialiste care controlau guvernele provizorii, facţiuni mulţumite şi cu o revoluţie burgheză. Continuarea războiului, măsurile dure ale lui Kornilov prin executarea dezertorilor pe front, dar şi refuzul de a încheia pacea şi ieşirea Rusiei din război au nemulţumit profund muncitorimea şi ţărănimea care continuau să trăiască în sărăcie şi cereau măsuri radicale.
Bolşevicii le-au câştigat imediat încrederea promiţând continuarea revoluţiei, încheierea păcii şi împărţirea averilor. Deşi scoşi în afara legii şi prigoniţi de Guvernul lui Kerenski, bolşevicii au câştigat teren şi o popularitate fără precedent în rândurile muncitorilor şi ţăranilor. Au fost capabili să mobilizeze peste 25.000 de oameni înarmaţi cu ocazia revoltei lui Kornilov. În luna octombrie a anului 1917, Lenin şi oamenii săi au trecut la fapte. A fost înfiinţat Comitetul Militar Revoluţionar condus de Troţki, la Petrograd şi a fost organizată mobilizarea muncitorilor, soldaţilor şi marinarilor bolşevici. Fără prea multă rezistenţă, bolşevicii au pus mâna pe Petrograd inclusiv pe Palatul de Iarnă. A doua zi sovietele au ratificat Consiliul Comisarilor Poporului iar noul organ de conducere a dat o mână de decrete pe baza cărora urma să se construiască noul stat sovietic. A urmat, evident, ieşirea Rusiei din război, uciderea ţarului şi a familiei imperiale, dar şi începutul prigoanei adversarilor regimului de la ţărani înstăriţi şi până la intelectuali şi pro-monarhişti.
Revoluţia rusă, la comanda nemţilor
În timp ce Rusia se confrunta cu probleme sociale şi politice grave, Germania Imperialistă le avea pe ale sale. Deşi obţinuseră câteva victorii importante pe frontul de Est, Rusia rămânea ca un ghimpe în coastă, de care trebuia să se ocupe permanent. Situaţia nemţilor se complicase având în vedere că trebuiau să lupte pe două fronturi. Mai mult decât atât, preşedintele SUA cerea Congresului intrarea în război contra Germaniei. Trebuiau găsite soluţii urgente, astfel că, auzind de Revoluţia din Februarie, nemţii au hotărât să profite de moment şi să scoată Rusia din război pentru a se putea concentra pe frontul de Vest. Aici a intrat în scenă Lenin, dornic să ducă revoluţia până la capăt, dar fără fonduri şi susţinere.
Arthur Zimmermmann, secretar de stat în Ministerul de Externe al Germaniei, generalul Ludendorff, ministrul de Interne şi şeful serviciului secret al armatei germane au hotărât trimiterea lui Lenin în Rusia pentru a sabota ţara, mai precis, să o scoată din război prin intermediul revoluţiei. Oficialii germani au luat legătura cu Alexander Parvus şi Yakov Ganetsky, doi comunişti cunoscuţi. Aceştia, la rândul lor, l-au contactat pe Lenin şi i-au prezentat oferta germană. Lenin primea 5 milioane de mărci germane şi un tren care să transporte grupul revoluţionar în bune condiţii în Rusia. Pentru a evita o eventuală interpretare asupra acţiunilor sale şi mai apoi să fie acuzat că ar fi fost agent german sau mai grav dacă revoluţia ar fi eşuat, să fie acuzat de trădare, Lenin a refuzat să poarte discuţii directe cu autorităţile germane, făcând acest lucru doar prin intermediari.
Lenin a acceptat oferta germană cu condiţia ca trenul să aibă uşile sigilate tocmai pentru a demonstra că nimeni din exterior nu a intrat în vagonul său şi pentru a dovedi că nu a purtat discuţii cu nemţii, ca agent al lor. Discuţiile cu autorităţile germane pe tot timpul drumului urmau să aibă loc prin intermediul lui Fritz Platten, un socialist elveţian. Lenin a plecat spre Rusia cu trenul din Elveţia pe 5 aprilie 1917, fiind însoţit de 30 de persoane, printre care şi soţia sa. Trenul a fost flancat pentru 600 de kilometri şi de o escortă militară germană. La Berlin, însă, trenul a staţionat aproape 24 de ore. Aici, Lenin s-ar fi întâlnit în secret cu oficialii germani, a primit banii, dar şi instrucţiunile de urmat. Practic, Lenin a acţionat şi la comanda nemţilor, cu finanţarea acestora punând la cale buna organizare a bolşevicilor din aprilie şi până în octombrie. Lenin avea să se ţină de cuvânt. A scos Rusia din război şi a oferit Germaniei despăgubiri uriaşe de război. Urmaşii săi, la putere, vor nenoroci însă Germania în cel de-al doilea război mondial şi vor controla o jumătate din teritoriul acesteia, inclusiv o bună parte din Berlin, pentru câteva decenii.
Se încarcă comentariile...
