Cum au ajuns dacii să lupte pentru romani. Au fost trimişi pentru împărat în cele mai periculoase zone
0
După cucerirea Daciei de către romani, mulţi daci, inclusiv urmaşi ai celor care au luptat împotriva lui Traian, au ales să lupte pentru vulturul imperial. Pe scurt, s-au înrolat în armata romană şi au servit ca trupe auxiliare din deşerturile Siriei până în sudul Scoţiei.
După cele două războaie, deosebit de grele şi sângeroase, dintre daci şi romani în 101-102 d.Hr şi 105-106 d.Hr, o parte a regatului lui Decebal a fost transformat în provincie romană, cu capitala în apropiere de Sarmisegetusa Regia, capitala basileilor daci din Transilvania de astăzi.
În ciuda afirmaţiilor istoricului latin Eutropius, care spune că Dacia a fost secătuită de bărbaţi în cele două războaie cu romanii, dacii au reuşit să se adapteze şi noului mod de viaţă, şi legilor impuse de cuceritori.
Au continuat să trăiască în Dacia, au învăţat latina, unii pentru a se putea descurca cu noua administraţie, alţii pentru a-şi face loc în noile elite provinciale, au deprins obiceiuri romane şi chiar au adoptat zei romani. Mulţi bărbaţi, fie dintre cei care au luptat direct contra romanilor până în 106, fie dintre urmaşii lor, au ales să se înroleze în armata romană şi să lupte sub stindardele împăratului. Dacii care au ajuns să lupte pentru armata romană sunt atestaţi documentar, inclusiv prin numele purtate de unităţile în care erau încadraţi.
Războinicii Daciei, trimişi în cele mai periculoase zone ale Imperiului
Practica înrolării autohtonilor, aproape imediat după cucerirea unui teritoriu, era comună, în aproape toate provinciile, pentru administraţia imperială romană. Motivele erau diverse. În primul rând îndepărtau din teritoriul ocupat pe toţi cei care ar fi putut provoca revolta, opune rezistenţă instaurării administraţiei romane şi organizării provinciale. Apoi, războinicii barbari reprezentau o forţă militară destul de utilă pentru a înlocui trupele pierdute pe diferitele teatre de război.
”Existenţa trupelor auxiliare cu efective dacice este o consecinţă directă a instaurării controlului militar în teritoriul indigen al dacilor; crearea trupelor auxiliare şi repatrierea imediată a lor era o acţiune cu caracter exclusiv militar, aplicată de către romani în cel mai scurt interval de timp posibil de la cucerire, şi urmărea două scopuri: în primul rând eliminarea ultimelor forţe care s-ar mai fi putut organiza împotriva lor, iar pe de altă parte, noile trupe recrutate înlocuiau efectivele pierdute în război şi erau trimise în castrele de unde au fost aduse trupe pentru participarea la război”, scrie Ioan Oprea în ”Consecinţele unui teatru de război: trupele auxiliare dacice din armata imperiului roman“ din volumul jubiliar al Cercului de Istorie Veche şi Arheologie Caietele (C.I.V.A.).
Dacii erau războinici de temut, iar romanii au profitat din plin de asta. După ce i-au înrolat, i-au trimis în cele mai fierbinţi zone de luptă ale imperiului. Dacii aflaţi în slujba armatei romane au luptat din deşerturile Siriei şi până la graniţele de nord ale Imperiului. S-au bătut, pentru Roma, cu parţii, cu picţii, germanii şi alte neamuri războinice ale lumii antice. ”Trupele auxiliare dacice din armata Imperiului Roman reprezintă unul dintre cele mai interesante şi spectaculoase capitole din istoria militară a Daciei şi a neînfricaţilor ei războinici. Dacii din aceste trupe şi-au arătat valoarea militară şi în afara spaţiului lor natal, luptând sub egida Romei în cele mai periculoase provincii ale Imperiului, ameninţate în permanenţă de atacuri sau invazii“, arată Ioan Oprea în aceeaşi lucrare.
Lăsaţi să lupte în stilul propriu, au devenit faimoşi în armata romană
Dacii au luptat ca auxiliari sau numeri în armata romană. Trupele auxiliare erau formate din provinciali care nu deţineau cetăţenia romană şi oferea un suport militar mixt, atât infanterie,
cât şi cavalerie. Totodată dacii au făcut şi din alae celebrele unităţi auxiliare de cavalerie de elită. Numerii erau unităţi militare din armata romană formate din barbari care foloseau echipamente şi arme specifice triburilor din care făceau parte. Mai târziu, numerus erau unităţi de graniţă, aproape la fel ca limitaneii.
Una dintre cele mai faimoase şi cunoscute, datorită inscripţiilor, unităţi dacice din armata romană a fost Cohors I Ulpia Dacorum. A fost înfiinţată la scurt timp după cucerirea Daciei, din ordinul împăratului Traian şi era formată din războinici daci. Cohorta era o unitate auxiliară, exclusiv de infanterie, care de obicei opera în flancuri. Imediat după înfiinţare a fost trimisă direct în provincia Siria pentru a lupta împotriva parţilor, un duşman redutabil al romanilor. Luptătorii daci aveau comandanţi şi ofiţeri romani. Sunt menţionaţi pentru prima dată în anul 129 d Hr într-o diplomă militară care prezenta lăsarea la vatră a primelor contingente de veterani.
Cu alte cuvinte, cohorta a fost înfiinţată în anul 106, imediat după cucerirea Daciei. Cohors I Ulpia Dacorum s-a făcut remarcată mai ales în luptele cu parţii. Guvernatorul Siriei mărturiseşte că dacii din cadrul acestei unităţi romane au fost lăsaţi să lupte în stilul lor şi probabil cu o parte a armamentului etnic. De asemenea le-a fost ataşată şi o unitate de cavalerie, se pare formată tot din daci care au introdus, sub influenţele scitice suferite de-a lungul timpului, tehnica de luptă „în unghi“, fiind o îmbunătăţire bine primită de romani. Dacii din cohorta I Ulpia Dacorum au luptat şi contra alanilor, dar au ajuns şi în Macedonia sau Egipt.
O altă unitate militară formată din daci, Prima Aelia Dacorum, a ajuns să fie cantonată la zidul lui Hadrian, în fortul Banna. Aici au luptat cu picţii, mai ales într-o perioadă când aceştia forţau acest sistem de fortificaţii.
Una dintre primele unităţi de daci din armata romană a fost şi Ala I Ulpia Dacorum. Era o unitate de cavalerie de elită, formată la ordinul lui Traian imediat după cucerirea Daciei. Era formată din 500 de călăreţi, dacii având o experienţă aparte mai ales prin contactele cu sarmaţii. Această unitate a servit în Turcia de astăzi, la Cappadocia.
Cercetările din zona Siriei, la Apamea, arată că această unitate de cavalerie a ajuns şi în aceată zonă, probabil în luptele duse de romani cu parţii. Pe lângă acestea, pe baza inscripţiilor mai sunt cunoscute încă şapte unităţi militare romane formate din daci - adică nouă în total. Majoritatea sunt cohorte, adică trupe de infanterie, dar şi o ală şi câteva auxilii.
Interesantă este prezenţa unui vexillatio, adică un detaşament desprins dintr-o unitate militară mai mare, format din daci. Este mai mult o trupă de şoc, deobicei cu soldaţi de elită, trimisă pentru a rezolva o situaţie gravă, urgentă sau a suplimenta forţele militare într-o zonă vulnerabilă. Este vorba despre Vexillatio Dacorum Parthica, un detaşament de 500 de soldaţi, desprinşi probabil dintr-o cohortă dacică şi trimşi la graniţa imperiului cu parţii, undeva între Tigru şi Eufrat, în vechea Mesopotamia.
Dacii, aleşi cel mai probabil pentru curajul şi priceperea lor în luptă, au fost trimişi ca trupe de şoc şi avangardă în luptele cu parţii din 197-199 d.Hr.
Informaţiile despre prezenţa dacilor în aceste unităţi militare romane se opreşte de obicei în secolul al V-lea, odată şi cu destrămarea Imperiului Roman de Apus.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Arta războiului la daci. Practicile barbare care i-au făcut o forţă de temut în lumea antică
Se încarcă comentariile...
