Botoşani: A dat foc la bucătăria de vară din joacă
0
Un băieţel în vârstă de 5 ani a incendiat din joacă una dintre anexele aflate în gospodăria părinţilor.
Întâmplarea s-a petrecut ieri în comuna Vlăsineşti. Rămas pentru o clipă nesupravegheat copilul s-a jucat cu chibriturile incendiind câteva lucruri din bucătăria de vară. Isprava a fost observată de tatăl său puţin după ora 10.00 când a
sunat după ajutor la pompieri întrucât incendiul se extinsese la acoperişul anexei.
La faţa locului s-a deplasat în cel mai scurt timp posibil un echipaj din cadrul Garda de Intervenţie Săveni. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea surselor de pericol au acţionat 4 pompieri şi 3 membrii ai serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate. Flăcările au distrus 20 de metri pătraţi din acoperişul casei. Pagubele au fost estimate de proprietar la 4.500 lei. Pompierii au salvat casa şi celelalte anexe în valoare de 50.000 lei.