UPDATE Familie din Botoşani în greva foamei de la o bucată de pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protest inedit în faţa Prefecturii din Botoşani. Soţii Liviţchi din comuna Şendriceni şi cei doi copii ai lor au intrat luni dimineaţă în greva foamei pentru că autorităţile nu respectă o hotorâre judecătorească definitivă şi irevocabilă privind 34 de ari de teren.

Ora 12.30: Familia Liviţchi este decisă să rămână în greva foamei pe termen nelimitat. Reprezentanţii Prefecturii au decis să numească o comisie care să verifice situaţia din teren. Aceştia au declarat că din primele constatări, familia Liviţchi a schimbat regulile în timpul jocului.

„Vom merge acolo trei oameni marţi şi vom mai verifica o dată. Dar din primele verificări nu au dreptate. Acolo e o dispută între doi vecini" a declarat Emil Moga, director în cadrul Prefecturii Botoşani. Şi primarul din Şendriceni, Petrică Nistor, este de aceeaşi părere. Potrivit acestuia, membrii familiei Liviţchi vor o bucată de teren care nu le aparţine.

„ Ei au tot 74 de ari, doar că în lungime şi vor în lăţime. Acum doi ani când au venit să le dau autorizaţie pentru casă aveau tot pământul, este semnătura lor. Acum după ec au construit nu mai au?", s-a arătat nedumerit primarul de Şendriceni. Membrii familiei Liviţchi s-au mai aflat în greva foamei timp de două zile luna trecută, însă au renunţat pentru că nu au fost luaţi în seamă, după cum au declarat.

Ora 10.20: Oamenii au cumpărat un teren de 74 de ari în 1999, iar în 2010 când au mers să intabuleze au constatat că pe 34 de ari din suprafaţa de pământ are un nou proprietar.

"Am 13 ani de când umblu pe drumuri din cauza acestui teren. Am act de vânzare-cumpărare şi o hotărâre a instanţei definitivă şi irevocabilă, iar Primăria din Şendriceni nu doreşte să mă pună în posesie. Trei ani am umblat numai prin procese. Am lucrat în străinătate ca să dau bani pe procese. De la Primărie nici nu vor să audă, deşi am stat două zile de greva foamei şi nici măcar nu i-a dat fetei mele un scaun să stea, că este cu handicap ", a spus Fănică Liviţchi.

image

Vezo imagini cu familia care protestează

Florin şi Floarea Liviţchi au dat în judecată primăria, iar instanţa le-a dat câţtig de cauză. Oamenii au o hotărâre defitinitvă şi irevocabilă din 2011 care atestă că ei sunt proprietarii de drept ai terenului.

Botoşănenii s-au instalat luni dimineaţă în faţa prefecturii, împreună cu fiica de 20 de ani, care are handicap de gradul II, şi cu fiul de 19 ani, şi spun că vor face greva foamei până când vor fi puşi în posesia terenului luat ilegal.

Vom reveni cu amănunte

Rămâi pe botosani.adevarul.ro ca să fii la curent cu noutăţile din oraş.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite