Accident cumplit provocat de un şofer botoşănean. Zece persoane dintre care doi copii au ajuns la spital în stare gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urma accidentului au fost rănite 10 persoane FOTO botosaneanul.ro
În urma accidentului au fost rănite 10 persoane FOTO botosaneanul.ro

Un botoşănean a provocat un accident rutier în judeţul Suceava. Acesta a depăşit neregulamentar şi s-a izbit violent de un alt autoturism. Nu mai puţin de 10 victime au fost duse la spital în stare gravă.

În noaptea dintre luni şi marţi, în judeţul Suceava, pe drumul ce leagă Dorneştiul de Siret, un botoşănean a produs un grav accident de circulaţie. Bilanţul a fost tragic, 10 persoane dintre care doi copii au ajuns în stare gravă la spital.

Dezastru după o depăşire neregulamentară

Accidentul s-a produs după miezul nopţii. Un tânăr de 20 de ani din localitatea Hudeşti conducea un BMW pe drumul ce ducea de la Durneşti la Siret. Se ducea acasă la Dorohoi. Era însoţit de prietena lui şi de încă trei persoane. 

La un moment dar ar fi depăşit neregulamentar. S-a izbit violent de o maşină Mercedes înamtriculată în Marea Britanie, care venea din sens opus. În urma impactului, ambele maşini au fost puternic avariate.

Zece oameni în stare gravă

 Atât şoferii dar şi pasagerii au fost duşi de urgenţă la spital. În maşina izbită de botoşănean pe lângă un şofer de 26 de ani se mai aflau încă patru persoane, dintre care doi copii, care au ajuns în stare gravă la spital. O parte a victimelor au fost duse la spitalul de la Rădăuţi, în timp ce trei persoane în stare foarte gravă au fost duse la Spitalul Judeţean Suceava. S-a întocmit dosar penal, spun poliţiştii, care va fi soluţionat procedural.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Abdullah Atas, milionarul care a lovit cu maşina un poliţist de la Brigada Rutieră, audiat la Parchetul Capitalei

FOTO Tragedie pe DN 79. O mamă şi băiatul ei au murit în urma unui accident îngrozitor

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite