„Zilnic mă bate gândul să plec din ţară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au absolvit facultăţi şi masterate de profil, muzeografii instituţiei de cultură câştigă lunar doar câteva sute de lei.

Daniel Ciucălău (35 de ani) lucrează în cadrul muzeului de aproape 13 ani şi se gândeşte cu groază că de luna viitoare venitul lunar ar putea fi redus cu un sfert. „În prezent iau în mână 650 de lei pentru că mi-am făcut CAR ca să pot să îmi plătesc întreţinerea. În fiecare zi când mă trezesc, înainte să vin la muncă, mă gândesc să iau calea străinătăţii. Am cunoştinţe care muncesc în Canada şi din salariul câştigat într-o lună îşi iau maşină. Singurul lucru care mă ţine este plăcerea muncii pe care o fac. În plus, am sprijinul părinţilor, care mă ajută mult cu mâncarea“, a spus muzeograful.

Urmăreşte zi de zi campania : ,,Viaţă de bugetar"  şi află cum trăiesc angajaţii de la stat

Practic, dacă de luna viitoare se vor reduce salariile bugetarilor cu 25%, tânărul va câştiga mai puţin de 500 de lei pe lună, deşi a absolvit cursurile Facultăţii de Istorie de la Bucureşti şi masteratul la Suceava. Soţia lui Daniel Ciucălău lucrează tot în sistemul bugetar, astfel că reducerea cu un sfert a salariilor va fi de două ori mai dureroasă în familia sa. Cei doi nu au copii pentru că susţin că nu au ce să-i crească.

„Norocul meu este că stau cu părinţii“
Şi Ionuţ Văculişteanu (30 de ani) este angajat al Muzeului de Istorie. A terminat Colegiul de Muzeologie la Suceava şi Facultatea de Istorie. Este căsătorit şi are un copil, soţia aflându-se în prezent în concediu de creştere a copilului. Din luna iunie, Ionuţ ar putea rămâne în mână cu nici 600 de lei, în condiţiile în care lunar trebuie să dea la bancă 500 de lei.


„Norocul meu este că stau cu părinţii şi nu mai plătesc alte cheltuieli. E foarte dificil şi aşa. Dacă ne mai scad salariile cu 25% nu o să ne mai permitem nimic. Am făcut o facultate într-un domeniu care îmi place, însă îmi pare rău, mai ales când aud că sunt şoferi care iau 1.000-1.200 de lei. Degeaba înveţi şi faci o facultate. Mai bine rămâi cu liceul şi îţi găseşti altceva de lucru“, a spus deznădăjduit muzeograful Ionuţ Văculişteanu. Şefii Muzeului de Istorie din Botoşani se tem că dacă salariile angajaţilor vor fi diminuate, instituţia ar putea rămâne fără personal.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite