Botoşani: Iulian Gabor: „Voluntariatul este o investiţie de suflet“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul participă de patru ani la acţiuni de ajutorare a semenilor. A fost ales cel mai bun în domeniu şi vrea să-şi dedice întreaga viaţă celor din jur.   

Iulian Gabor este cunoscut în Bacău drept unul dintre cei mai pricepuţi voluntari ai Agenţiei  Naţionale Antidrog. Meritele lui au fost recompensate încă de acum patru ani, când a primit diploma de cel mai bun voluntar al anului.

Activităţile pe care le desfăşoară în cadrul filialei i-au schimbat viaţa şi l-au transformat într-un tânăr responsabil, gata oricând să ofere sprijin celor din jur. „Am devenit voluntarul anului în primul meu an de în cadrul agenţiei. A fost o experienţă deosebită. Am participat la 14 misiuni atunci, care m-au schimbat şi m-au ajutat să devin matur şi responsabil“, spune tânărul.

Rolul care i-a schimbat viaţa
În urmă cu patru ani, băcăuanul a interpretat un rol într-o piesă de teatru care i-a schimbat destinul. Opera dramatică avea ca subiect munca voluntarului. Experienţa artistică l-a provocat pe adolescent să observe în practică ce înseamnă să te pui în slujba semenilor aflaţi în dificultate. „Totul a început cu o piesă de teatru. După ce-am pus-o în scenă, noi, actorii, am înfiinţat  un club de voluntariat“, precizează Iulian.

În anii care au urmat a învăţat să muncească pentru a-i îndrepta pe colegii de generaţie care au luat-o pe un drum greşit sau pe cei care au avut mai puţin noroc. Nu a uitat nici de protejarea mediului. „Fie că este vorba despre campanii anti-drog, ajutorarea copiilor bolnavi de HIV/SIDA sau ecologizarea râurilor, munca dedicată mereu altora este o investiţie de suflet, iar singura mea răsplată este binele pe care-l mi-l fac mie şi celorlalţi“, a mai spus voluntarul.  


Consiliere antidrog pentru liceeni
Iulian a avut ocazia să le prezinte elevilor din şcolile şi liceele băcăuane efectele negative ale drogurilor. Campania a început încă din 2008 şi s-a desfăşurat pe perioada unui an. „Am avut plăcerea  sa-i ajut pe tineri să conştientizeze consecinţele consumului de droguri. Cu ajutorul filmelor, pliantelor, informaţiilor şi sfaturilor medicilor, am încercat să prevenim transformarea elevilor în consumatori de droguri“, explică adolescentul.

A câştigat experienţă şi prieteni
Iulian spune că voluntariatul l-a învăţat multe lucruri utile, a cunoscut mulţi  oameni din diferite domenii şi a legat în acest fel prietenii frumoase. „Am ţinut mereu cont de sfaturile celor cu experienţă, de mentalităţile celorlalţi, am făcut schimb de idei. Această muncă mi-a adus multe satisfacţii. Nimic nu se compară când vezi oamenii fericiţi pentru că îi ajuţi“, încheie voluntarul.

Profil

Născut. 30 martie 1990, Bacău.
Studii. A absolvit Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“.
Familie. Locuieşte cu părinţii şi are un frate.

Ce-i place

Este pasionat de handbal. A jucat în echipa Clubului Şcolar Sportiv Bacău, alături de care a câştigat titlul de campioni naţionali. Lui Iulian îi mai place să asculte cât mai multă muzică.

Ce nu-i place

Se fereşte de oamenii ipocriţi şi limitaţi în gândire. Îl deranjează mentalitatea românilor, despre care crede că le pasă prea mult de imaginea lor.

Întrebări şi răspunsuri

Te vezi voluntar toată viaţa?
Sigur voi face acest lucru toată viaţa, e o pasiune şi nu vreau să renunţ la ea. În acest sens, voi urma o facultate în Bucureşti pentru a-mi desfăşura mai intens activităţile de voluntariat, pentru a fi oricând la dispoziţia oamenilor.     

 Cât de important este pentru oameni să se implice ca voluntari?
Lumea trebuie să realizeze că oricând te poţi confrunta cu o situaţie în care trebuie să-l ajuţi pe cel de lângă tine. Oamenii ar trebui să înţeleagă că şi ei sunt beneficiari pentru ceea ce fac şi că se ajută în primul rând pe ei.

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite