Botoşani: Viorel Anton, poliţistul al cărui câine a muşcat două fetiţe scapă de urmărire penală! (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câinele în vârstă de şapte ani aparţine, după documentele  prezentate de familia Anton, soţiei agentului de circulaţie.

"Conform actelor de provenienţă, câinele este proprietatea soţiei. A fost dobândit în urma cu şapte ani de la o persoană fizică din Botoşani. Este cu toate vaccinurile la zi. Rămâne să se stabilească dacă comportamentul animalului a fost influenţat de intemperiile de ieri", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisarul Manuela Ieremie.

Pentru lăsarea fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri, faţă de proprietar s-a dispus sancţionare contravenţională.
“Ca urmare a plângerii prealabile formulată în cauză de către părinţii minorelor, se continuă cercetările faţă de proprietarul animalului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin” a adăugat Manuela Ieremie.

Ordonanta de Urgenta Nr. 55 din 30 aprilie 2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi stipuleaza la articolul numărul 11 că neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau de deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Get the Flash Player to see this player.

fileType=single url=/editor_files/Flash/bunica.flv width=320 height=240 loop=false play=false downloadable=true fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite