Un tânăr a murit strivit de propriul camion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sucevean în vârstă de 25 de ani a murit noaptea trecută strivit de camionul pe care îl conducea. Tânătul a scăpat de sub control camionul încărcat cu balast şi a intrat în gherata paznicului de la o bază de recepţie din oraşul Săveni.

Accidentul a avut loc cu puţin timp înainte de miezul nopţii. Mihai Ştefan (25 ani) din Dumbrăveni,  a rămas încarcerat în cabina camionului, corpul neînsufleţit al tânărului fiind scos dintre fiarele contorsionate de către echipajele ISU, solicitate să intervină la faţa locului. Pentru scoaterea acestuia, pompierii au tăiat cupola cabinei şi au deschis forţat portierelor cu ajutorul depărtătorului hidraulic.

Pompierii au acţionat şi pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind decuplate bornele bateriei. Cadavrul a fost preluat de Medicina Legală şi depus la morga Spitalului Judeţean Botoşani în vederea efectuării necropsiei.

Potrivit primelor cercetări şoferul ar fi scăpat de sub control camionul. Drumul fiind în pantă, cu denivelări şi într-o curbă la stânga,  Mihai Ştefan  a pierdut controlul volanului şi a intrat în parapetul din partea dreaptă a drumului, iar apoi în gardul din beton al Bazei de Recepţie. Camionul încărcat cu balast  s-a oprit în final în clădirea destinată serviciului de pază al societăţii unde din fericire nu se afla nicio persoană.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite