Un botoşănean şi-a burduşit Skoda cu ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au dat peste cap planurile unui botoşănean care se şi vedea cu portofelul plin după valorificarea mărfii de contrabandă.Vezi ce au găsit poliţiştii.

Daniel S., de 29 de ani, a dosit în maşina sa, marca Skoda, peste zece mii de pachete de ţigări. La controlul asupra autoturismului, poliţiştii au descoperit spaţii amenajate, respectiv în bordul autoturismului, în spatele torpedoului, în locaşul pentru airbag, în portbagaj şi în aripile laterale faţă, pline cu ţigări.

În total, în aceste locaşuri au fost găsite 12.120 ţigarete, marca Plugarul, timbrate R. Moldova. Autoturismul a fost condus la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, iar în timpul cercetărilor bărbatul a declarat că ţigările urmau a fi comercializate pe piaţa neagră din Dorohoi.

„Ţigările, în valoare de 5325 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 30.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul STPF Botoşani. Pe numele lui Daniel S. s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, competent în soluţionarea cauzei" a precizat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt la IJPF Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite