Botoşani: Un bărbat şi-a dat foc la casă apoi s-a spânzurat de ţeava de la gaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a fost observat de un vecin de scară
Incendiul a fost observat de un vecin de scară

Vecinii spun că bărbatul avea patima alcoolului şi că îşi bătea frecvent soţia iar în ultimul timp femeia era alungată periodic de acasă. Botoşăneanul a avut mai multe încercări de suicid în cursul anului trecut.

Viorel Cordăneanu, de 52 de ani a fost găsit mort în casă, după ce un vecin a observat incendiu şi a sunat la pompieri.

Bărbatul a aruncat combustibil în toate cele trei camere ale apartamentului situat la parterul unui bloc din Griviţa după care s-a spânzurat cu o sfoară de ţeava de gaz. Botoşăneanul era cunoscut de către vecini drept un scandalagiu cu patima alcoolului iar cunoscuţii spun că în ultima perioada acesta era foarte abătut.

Bărbatul a mai încercat să se sinucidă şi anul trecut, ajungând la spital după ce şi-a tăiat venele. În momentul în care s-a produs nenorocirea soţia se afla la Bucureşti, la unul din cei patru copii. Vecinii spun că bărbatul îşi bătea în mod frecvent soţia şi o alunga de acasă.

„La faţa locului s-a deplasat atât poliţie cât şi ambulanţă cât şi pompieri. Paturile din cele două dormitoare şi sufragerie erau incendiate. În interior a fost găsit cadavrul proprietarului, efectuăm cercetări şi în funcţie de concluziile medico legale vom lua măsuri în consecinţă.", a declarat agentul principal Constantin Batcă,  din cadrul Poliţiei Botoşani.

La faţa locului s-au prezentat şi reprezentanţii E.ON deoarece exista pericolul unei explozii.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite