Un bărbat din Flămânzi şi-a pus capăt zilelor din cauza banilor pierduţi la cărţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost găsit de către soţie spânzurat în baie
Bărbatul a fost găsit de către soţie spânzurat în baie

Bărbatul era un împătimit al jocurilor de noroc şi toată viaţa a pierdut banii pe care îi câştiga ca zidar. În preajma sărbătorilor, fiul său a trimis bani acasă din Italia pentru a cumpăra un porc însă banii au ajuns tot în aparatele de poker. Bărbatul nu a mai suportat umilinţa şi s-a spânzurat în baie.

Petrică Dulgheru a primit de la fiul său 200 de euro pentru a cumpăra un porc de Crăciun. Barbatul a intrat în banii de porc şi i-a jucat la aparatele de poker unde i-a pierdut pe toţi. De suparare, şi-a legat un fular de gât şi de cuierul din baie şi s-a spânzurat fără să lase niciun bilet. 

"A pierdut banii şi a zis să îşi pună capăt zilelor. El era meseriaş, tencuia. Nu îi ajungeau banii niciodată. A avut darul ăsta de a juca banii. Putea să îşi fi făcut un bloc întreg la câţi bani a câştigat. A dat toţi banii pe cărţi şi pe barbut. Mai bine venea la mine şi îmi cerea un porc şi îi dădeam, decât să îşi pună ştreangul de gât", a declarat Dumitru Dulgheriu, fratele spânzuratului.

În vârstă de 50 de ani, Petrică Dulgheru a pierdut la jocurile de noroc toată viaţa bani. Era un împătimit al acestor jocuri şi un client fidel al barului de la parterul blocului unde a jucat chiar în ziua în care s-a spânzurat.

"Ieri a fost în jurul orelor 13. A câştigat o sumă bună, 300 de lei. În urma cu două seri a câştigat 170 de lei. Poate a pierdut la alte aparate. La noi venea ocazional. Mai mult de 200 de lei nu a piedut niciodată la noi", a declarat Dumitraciuc Iulian, barmanul localului unde obişnuia Petrică Dulgheru să joace la aparate.

Fiica a vorbit cu tatăl său cu o zi înainte iar acesta i-ar fi mărturisit că fumează ultima ţigară însă fata nu l-a luat în seama.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite