Botoşani: Ultimul weekend de distracţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Credincioşii se mai pot înfrupta din bucate alese şi mai pot merge la distracţii doar în acest weekend. Pentru că de luni începe postul Crăciunului, cluburile din oraş se întrec în aceste

Credincioşii se mai pot înfrupta din bucate alese şi mai pot merge la distracţii doar în acest weekend. Pentru că de luni începe postul Crăciunului, cluburile din oraş se întrec în aceste zile în oferte tentante şi concursuri de karaoke. „Am rezervat deja câteva mese în club şi vrem să ne distrăm pentru că nu mai prindem altă distracţie până la Crăciun“, a spus Diana Casiliu, studentă. De luni de când începe postul Naşterii Domnului şi timp de 40 de zile, aceste plăceri sunt interzise de canoanele Bisericii Ortodoxe.


În aceste zile mai pot mânca de dulce şi se pot duce la petreceri, la discoteci sau prin baruri. De luni, trebuie să începem pregătirile pentru Crăciun. Trebuie să întâmpinăm Naşterea Domnului prin post, rugăciune şi evlavie“, a spus preotul Gheorghe Diaconu. Pe durata postului este interzis consumul de carne, ouă si brânză. Lunea, miercurea şi vinerea se pregătesc bucate fără ulei şi nu se consumă vin. Peştele poate fi consumat doar pe 21 noiembrie, când se sărbătoreşte Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Dacă tinerii nu par foarte interesaţi de restricţiile bisericii, gospodinele au început să facă deja provizii pentru post.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite