Botoşani: CAMPANIE: Casele vor bate zgârie-norii la Botoşani UPDATE (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhitectul-şef al oraşului crede că în următorii ani nu vor apărea în municipiu clădiri cu 20 de etaje. Periferia se va umple cu cartiere de vile

Edilii susţin că oraşul  se va dezvolta pe orizontală şi că se va pune accent pe construcţia de case.

Criza financiară a dus la reorientarea politicii în domeniul construcţiilor  pe raza municipiului Botoşani.  Specialiştii estimează că în următorii 20 de ani dezvoltarea se va face pe orizontală, în detrimentul expansiunii pe verticală, aşa cum se preconiza în urmă cu un an. „Cert este că în următorii ani nu vor apărea construcţii spectaculoase cu 20 de etaje. În centru nu prea mai este loc. La periferii se vor mai construi cartiere de locuinţe, dar vor fi clădiri de dimensiuni mici. Cât priveşte sediile de firme cu multe etaje, sunt sceptic că vor mai fi ridicate”, a spus Dan Sandu, arhitectul-şef al municipiului Botoşani.

În plus, acesta consideră că vor fi finalizate construcţiile începute, după care este posibil să mai apară construcţii de valoare mare, gen un hipermarket, dar numărul acestora va fi redus.
Reprezentanţii Primăriei susţin că este foarte posibil să se construiască noi cartiere cu blocuri  şi case de maxim două etaje.

„În următoarea perioadă municipiul Botoşani se va dezvolta pe orizontală. Există un plan Urbanistic Zonal, care stabileşte foarte clar în ce mod se poate construi. Clădirile cu mai multe etaje se ridică în centru, dar nu mai sunt terenuri disponibile, iar la periferie se merge pe construcţii de mici dimensiuni”, a spus viceprimarul Cătălin Alexa.

Botoşănenii dau apartamentele pe case

Mulţi botoşăneni spun că ar prefera să locuiască într-o casă la periferia oraşului decât într-un apartament din centru. „Botoşaniul se va dezvolta în mod sigur. Observ că tot mai mulţi vor să se mute de la bloc la casă. Cei care şi-au cumpărat o bucată de teren, imediat au început construcţia. Mă gândesc să fac şi eu acelaşi lucru”, ne-a spus Mihai Pană, comerciant.

Tulbureni, zonă rezidenţială

Agenţii imobiliari estimează că în următorii ani municipiul Botoşani se va dezvolta foarte mult în zona Tulbureni, unde va apărea o nouă zonă rezidenţială. „În centrul municipiului mai sunt foarte puţine terenuri libere şi de aceea consider că tot ce se va construi va fi de mari dimensiuni. Personal, văd o dezvoltare a municipiului în zona Tulbureni, unde există teren suficient pentru construcţii”, a spus Corneliu Timofte, agent imobiliar.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite