Botosani:Lucrări cu bani UE contestate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botosani:Lucrări cu bani UE contestate
Botosani:Lucrări cu bani UE contestate

În cadrul Programului Operaţional Regional  oficialii au semnat până în prezent trei contracte de finanţare.

 În baza a trei proiecte de refacere a infrastructurii pentru care s-au semnat contracte de finanţare, peste 100 de milioane de lei vor ajunge sigur în judeţul Botoşani. Două drumuri judeţene vor fi reabilitate cu fonduri nerambursabile alocate prin Programul Operaţional Regional (POR).


Astfel, s-au semnat contracte pentru modernizări pe DJ 219 B Lozna- Dersca- Mihăileni şi DJ 294 Mihălăşeni- DN 24C. Drumul judeţean care trece prin Mihăileni va fi reabilitat în baza unui contract de aproape 40 de milioane de lei, iar pentru modernizarea DJ 294, pe 7 kilometri, s-au alocat peste 17 milioane de lei.


„Am organizat licitaţii pentru execuţia lucrărilor, dar am intrat în caruselul contestaţiilor şi nu ştim când vom ieşi. E o bătaie de joc. Nu se poate ca toată lumea să depună contestaţii după cum îi taie capul”, a afirmat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ Botoşani.


Bani pentru străzile din municipiu


Un alt proiect pentru care se vor primi bani este cel privind reabilitarea şi modernizarea arterelor din municipiu. Acesta este cel mai scump contract semnat,  fiind estimat la peste 43 de milioane de lei. Proiectul vizează refacerea a şapte străzi pe o distanţă de 13,4 kilometri.


Şefii CJ Botoşani au mai depus la Agenţia pentru Dezvoltare Nord-Est proiecte şi pentru alte axe de finanţare a POR. Printre acestea se numără refacerea Casei Ventura, de aproape 12 milioane de lei, dar şi a Spitalului Judeţean „Mavromati”. „Dacă vom semna contract şi pentru aceste proiecte atunci mă declar mulţumit“, a încheiat Ţâbuleac.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite