Botoşani: Trei incendii în mai puţin de şapte ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşani: Trei incendii în mai puţin de şapte ore
Botoşani: Trei incendii în mai puţin de şapte ore

Un magazin mistuit de flăcări, cinci hectare de mirişte arsă şi pagube de aproape 50.000 de lei. Acesta este bilanţul celor trei incendii.

Seria intervenţiilor a început miercuri, 19 august, în jurul orei 19.00, când un echipaj al Gărzii de Intervenţie Truşeşti a fost solicitat să stingă un incendiu izbucnit pe o mirişte din satul Tudor Vladimirescu, comuna Albeşti. Pentru a ajunge la locul indicat pompierii au fost nevoiţi să meargă pe jos aproximativ 3 km, întrucât drumul este inaccesibil autospecialelor.La sosirea acestora la faţa locului ardea vegetaţia uscată de pe o suprafaţă mare.

"Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea surselor de pericol pompierii au acţionat cu mijloace de primă intervenţie precum mături şi cazmale. Flăcările au distrus vegetaţia uscată de pe o suprafaţă de aproximativ 5 ha şi cca. 2 tone de fân.Incendiul s-a declanşat din cauza focului aprins pentru igienizarea terenului şi lăsat nesupravegheat", a spus Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoşani.

Incendiu la un depozit de furaje

Câteva ore mai târziu Eugenia T. din satul Plevna, comuna Suharău a solicitat ajutorul pompierilor după ce a observat că arde depozitul de furaje din gospodărie. Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi şi membrii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din comună au reuşit să stingă incendiul înainte ca acesta să producă pagube materiale însemnate. Au ars 2 tone de furaje, estimate de proprietară la 100 lei. Incendiul a fost generat cel mai probabil de un jar purtat de vânt. Pompierii au salvat casa şi celelalte anexe în valoare de 10.000 lei.

Magazin distrus de flăcări 
        
Noaptea trecută în jurul orei 2.00 pompierii au fost chemaţi să intervină pentru a stinge un incendiu la un magazin mixt din localitatea Loturi, comuna Manoleasa.Incendiul a fost observat de un localnic care a sunat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani după ajutor. Au fost alertaţi pompierii Gărzii de Intervenţie Săveni şi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Manoleasa. Primii care au ajuns la faţa locului au fost membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună. Aceştia au constatat că ardeau bunurile din interiorul magazinului şi acoperişul.

"Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea surselor de pericol pompierii au acţionat aproape două ore şi jumătate. Flăcările au distrus cca. 80 m.p. din acoperişul clădirii, 3 geamuri, 2 uşi, rafturile din lemn, un televizor, două lăzi frigorifice precum şi produsele textile destinate comercializării, pagube estimate de proprietar la 40.000 de lei. Pe timpul intervenţiei pompierii au salvat din magazin bunuri materiale în valoare de 50.000 de lei", a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite