Topul celor mai periculoase şcoli
0Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) a demarat controale în şcolile şi liceele din Botoşani pentru a vedea dacă sunt respectate măsurile impuse pentru siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice.
În topul celor mai nesigure şcoli pentru elevi şi cadre didactice se clasează Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“, Grupul Şcolar „Elie Radu“ şi Şcoala Nr. 8. „Aceste şcoli au fost întotdeauna problematice. La «Gheorghe Asachi», fostul Electrocontact, elevii provin din medii violente, iar altercaţiile sunt la ordinea zilei. La «Elie Radu» şi Şcoala Nr. 8, zona unde sunt amplasate le face periculoase“, a declarat Marian Gherase, profesor de informatică.
Potrivit părinţilor, în fiecare seară la ieşirea de la ore copiii sunt agresaţi de adolescenţii din zonele periferice, unde funcţionează aceste instituţii de învăţământ şi numai prezenţa Poliţiei sau a părinţilor îi mai potoleşte pe agresori. Vizate sunt telefoanele mobile, portofelele şi hainele.
„La început îl lăsam să meargă singur la şcoală. A venit acasă şi bătut şi fără telefon şi am hotărât să-l aşteptăm cu rândul, când eu, când soţul. Sunt cei din Parcul Tineretului care şi-au făcut un obicei în a-i fura pe cei mici“, a declarat Olivia Puruhniuc, al cărei băiat învaţă în clasa a VI-a la Şcoala Nr. 8. Pentru a preveni astfel de incidente, Inspectoratul Şcolar Judeţean a făcut o serie de recomandări cu privire la asigurarea sistemelor de supraveghere video, de alarmare a şcolilor, pază cu personal specializat şi împrejmuirea clădirilor.
„Se recomandă ca intrarea în unităţile de învăţământ să fie securizată. Este de preferat o singură intrare, care să fie închisă în timpul orelor de curs, deschisă în pauze şi supravegheată, acolo unde este posibil, de personalul specializat, fie de paza din unitate, fie de firmele de profil. Unde acest personal nu există, să fie profesori de serviciu pe şcoală, care au datoria de a legitima persoanele care intră în unitate“, a declarat Ada Macovei, şeful IŞJ.
Există încă unităţi care nu au elaborat nici până acum un plan de pază sau un protocol cu Poliţia sau Jandarmeria pentru creşterea siguranţei în şcoli. Cele 37 de unităţi care se află în această situaţie vor fi primele vizate de controalele IŞJ.
47 de şcoli de la sate nu au lumină în curte
Doar în 49 de unităţi de învăţământ din judeţ există camere video, iar sisteme de alarmă au doar trei unităţi. Multe şcoli au renunţat la grilajele de la parter din cauza geamurilor termopan, în această situaţie fiind necesar iluminatul în interiorul şcolii. În 47 de instituţii nu există iluminat exterior. Numai 52 de unităţi au personal de pază.