Botoşani: Taximetriştii îşi caută un al doilea serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşani: Taximetriştii îşi caută un al doilea serviciu
Botoşani: Taximetriştii îşi caută un al doilea serviciu

Maşinile galbene au cu 30% mai puţini clienţi faţă de 2008

Majoritatea botoşănenilor preferă să circule cu mijloacele de transport în comun pentru a-şi economisi la sânge banii.

Taximetriştii din Botoşani au fost puternic afectaţi de criza financiară. Clienţii care îşi permiteau până de curând să circule zilnic cu maşinile galbene aleg să meargă acum cu mijloacele de transport în comun. Principalul motiv este dorinţa acestora de a-şi gestiona cât mai atent banii. Potrivit estimărilor, numărul botoşănenilor care se deplasează cu taxiul a scăzut, de la începutul anului, cu circa 30%.


Înainte, numărul cererilor din partea celor care voiau să intre în breasla taximetriştilor era foarte mare, fiind o meserie profitabilă. Acum, cei care practică taximetria nu ştiu cum să-şi găsească altceva de făcut pentru că abia reuşeşc să supravieţuiască“, a declarat Iulian Bauer, preşedintele Camerei Taximetriştilor Botoşani.


Lucrează cu normă dublă


Cei mai mulţi taximetrişti sunt în căutarea unui nou serviciu sau au plecat în străinătate. Alţii au ajuns să muncească şi câte 15 ore zilnic, pentru a reuşi să-şi câştige traiul. „Stau de dimineaţă de la 5.00 până seara pe la 8.00 să-şi scoată şi ei banii cât să aibă ce să pună pe masă. Eu încerc să-mi caut de lucru în altă parte“, a declarat Iulian Sorin Iosub, un botoşănean care practică taximetria din 1995.


Mulţi preferă să fie autorizaţi ca persoane fizice, cheltuielile pe societate fiind peste posibilităţile lor financiare. Taxele pentru persoanele fizice ajung la 1.500 de lei anual, însă taximetriştii care optează pentru această variantă au posibilitatea să practice şi un al doilea serviciu. „Am noroc acum de salariul soţiei. Taximetria nu mai reprezintă decât o metodă de supravieţuire. Anul trecut, dimineaţa, nu făceam faţă cererilor. De când cu criza asta, am doi-trei clienţi în jumătate de zi. Nu mai pun nici tariful de staţionare doar ca să îmi păstrez clienţii“, a mai spus Iosub.

Licenţe scoase la vânzare


În municipiul Botoşani sunt înregistrate 460 de taxiuri. Din cauza costurilor ridicate şi a profitului din ce în ce mai mic, unii taximetrişti au postat anunţuri de vânzare a licenţei, deşi vânzarea acestui act este ilegală. Profitul zilnic al unui taximetrist ajunge, în medie, la 40 de lei.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite