Botosani: „Stranierii“ revigorează afacerile cu maşini din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botosani: „Stranierii“ revigorează afacerile cu maşini din oraş
Botosani: „Stranierii“ revigorează afacerile cu maşini din oraş

Patronii firmelor din domeniul auto spun că încasările au crescut mult în ultima lună.

„Stranierii“ reveniţi acasă în concediu dau un impuls nesperat afacerilor cu autovehicule derulate de întreprinzătorii botoşăneni. Mulţi dintre cei plecaţi la muncă în Spania sau Italia preferă să-şi lase autoturismele în străinătate şi să se deplaseze pentru sejururile programate în ţară cu maşini împrumutate. Reprezentanţii firmelor care închiriază autovehicule spun că în iulie şi în prima săptămână din august creşterea numărului de clienţi a fost semnificativă.

O maşină închiriată reduce cheltuiala la jumătate


„Dacă la vânzări nu stăm foarte bine, în schimb avem o creştere destul de mare la închirieri. Sunt multe persoane care vin şi închiriază maşini pentru 10-15 zile. De regulă, sunt botoşănenii care lucrează în străinătate şi vin în concediu acasă“, a spus Liviu Krause, patronul unei firme care comercializează şi închiriază maşini.Cei care se întorc vara în ţară spun că este mai avantajos să împrumute o maşină decât să străbată mii de kilometri cu autoturismul personal.

„Am trei săptămâni de concediu şi am venit acasă. Nu mi-a convenit să vin cu maşina deoarece m-ar fi costat circa 600-700 de euro. Am preferat să iau autocarul şi să îmi închiriez o maşină de aici pentru a merge câteva zile la mare. Plătesc 350 de euro pentru o săptămână şi mi se pare convenabil“, a spus Mihai Cojocaru, un localnic care lucrează în Spania.

Botoşănenii caută maşini de 3.000 - 4.000 de euro

Dacă închirierea autoturismelor reprezintă o afacere, în schimb vânzările au rămas la acelaşi nivel ca la începutul anului. Comercianţii de maşini second-hand spun că la momentul acesta cei care mai cumpără nu sunt dispuşi să cheltuie decât maximum câteva mii de euro. „Vânzările merg la fel de slab ca în ianuarie şi februarie. Sunt puţini care-şi mai cumpără maşini în această perioadă, iar cei care vor totuşi un autoturism aleg unul de 3.000-4.000 de euro. Problema este că şi în Germania preţurile au rămas destul de mari sau chiar au crescut la unele maşini şi oamenilor nu le mai convine să-şi aducă din străinătate. Preferă să cumpere una gata înmatriculată“, a mai precizat Liviu Krause.

Se caută maşini înscrise în ţară

Botoşănenii care vor să-şi mai cumpere o maşină preferă una înmatriculată în România decât una adusă din străinătate. Principalul motiv îl reprezintă taxa de înmatriculare şi formalităţile care trebuiesc îndeplinite. „Prefer o maşină înmatriculată în România deoarece nu mai vreau să pierd timpul pe la RAR cu înmatricularea. În plus, au scăzut preţurile şi aici. Am găsit maşină înmatriculată la acelaşi preţ cu una din Germania“, ne-a spus Ioan Petrescu, şofer.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite