Stadion de Liga I pe banii botoşănenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stadionul Municipal va fi dotat cu instalaţie de nocturnă, tribune acoperite şi sistem de încălzire a terenului. Şi bugetul va fi de cinci ori mai mare pentru elevii lui Cristi Popovici.

550.000 de euro este dispusă să investească municipalitatea în 2012 pentru ca baza sportivă a FC Botoşani să îndeplinească toate condiţiile impunse de Federaţia Română de Fotbal pentru licenţierea în prima ligă.

3.000 de locuri acoperite
„Acum îndeplinim condiţiile pentru liga secundă. Ne dorim anul viitor promovarea şi vom face tot posibilul pentru a se îndeplini acest obiectiv. Investiţia minimă este de 300.000 de euro şi suntem convinşi că vom găsi aceşti bani dacă echipa va merita“, a precizat viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

Banii vor fi folosiţi pentru sistemul de încălzire a terenului, nocturnă şi 3.000 de locuri pe scaune acoperite.„Pe lângă infrastructură, mai sunt patru criterii: sportiv, administrativ, juridic şi financiar. Dacă sunt bani, le vom îndeplini şi nu ne rămâne decât să obţinem punctele necesare promovării“, a precizat Dumitru Brânză, directorul executiv al FC Botoşani.

„De finanţat o echipă cu 400.000 de euro faţă de 200.000, cât investesc acum, este foarte dificil. Trebuie purtată o discuţie serioasă cu municipalitatea şi găsite soluţii. Este vorba de crearea unei echipe competitive“, a declarat Valeriu Iftime, principalul finanţator. Edilii vor să aloce 250.000 de euro, jumătate din bugetul necesar promovării, dar de cinci ori mai mult decât în prezent.

Terenuri întreţinute
Întreţinerea celor trei terenuri de care beneficiază FC Botoşani costă Serviciul Public de Administrare Baze Sportive şi Zone de Agrement  (SPABSZA) peste 60.000 de euro anual.
Conducerea SPABSZA este decisă să renunţe la contractul cu firma care se ocupă de acest serviciu. „Am făcut un calcul şi ideal este să achiziţionăm un tractor cu trei-patru accesorii care fac lucrările necesare terenurilor. E o cheltuială mare, dar utilajele pot fi folosite şi pentru spaţiile verzi şi zona de agrement Cornişa. Agregatele costă undeva la 100.000 de euro, dar în două sezoane se amortizează investiţia“, a afirmat Eugen Ţurcanu, directorul SPABSZA.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite