Spitale unde vii cu o boală şi pleci cu alta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii spun că nu mai pot stârpi microbii care s-au cuibărit în unităţile medicale şi care rezistă la metodele clasice de dezinfecţie.

Fie că sunt reabilitate recent, fie că sunt dărăpănate, niciuna dintre unităţile medicale din judeţ nu prezintă siguranţă pentru bolnavii pe care-i îngrijesc. Un raport al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) arată că, în ultimul an, peste 180 de persoane tratate în spitalele botoşănene cu diverse afecţiuni au luat cu ele acasă drept „bonus“ o nouă boală. Cei mai expuşi la aceste contaminări au fost pacienţii supuşi intervenţiilor chirurgicale, cu afecţiuni respiratorii sau urinare.

Cazuri ascunse sub preş

Maternitatea Botoşani conduce în acest clasament negru, cu 116 cazuri semnalate. „Nu sunt multe dacă ne raportăm la cele 15.748 de externări. Măcar noi raportăm cifrele reale şi nu ascundem datele ca să scăpăm de justificări“, a declarat Maria Olaru, director al Maternităţii din Botoşani. Peste 70 de cazuri au fost raportate de Spitalul Judeţean „Mavromati“, dar specialiştii cred că numărul este de cel puţin trei ori mai mari.

„Numărul acestora credem că este mai mare, dar spitalele nu raportează toate îmbolnăvirile de acest gen. Aceste infecţii apar din cauza condiţiilor necorespunzătoare desfăşurării actului medical“, a declarat Lidia Onofrei, purtător de cuvânt al DSP Botoşani.

Medicii spun că pur şi simplu nu mai pot scăpa de microbii care fac atâtea probleme. Ei îi consolează pe pacienţi cu ideea că vor ajunge tot pe mâinile lor, dacă bolile contactate de oameni prin spitale se agravează.

„Nu poţi spune că spitalele sunt 100% sterile şi că nu sunt microbi. Doar nu stăm sub o cupolă de sticlă, aşa cu stătea Michael Jackson. Vor fi mereu astfel de probleme. Sunt tulpini care au căpătat rezistenţă şi nu mai răspund la antibiotice. Cel mult putem diminua numărul cazurilor şi să intervenim imediat ca să nu se ajungă la deces“, a arătat directorul Maternităţii din Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite