Spectacol cu îngeri la Teatrul „Vasilache“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii îşi pot aduce copiii la o piesă de teatru cu un mesaj optimist, care le vorbeşte celor mici despre iubire şi inocenţă.

Regizorul şi scenograful Marius Rogojinschi a creat spectacolul „Dăruiţi copiilor îngeri!“, ca o avanpremieră a Sărbătorilor, cu tradiţiile şi obiceiurile specifice. Cunoscutul om de teatru spune că, prin această piesă de teatru, vrea să-i readucă pe botoşăneni în apropierea inocenţei, după ce adulţii şi-au complicat viaţa cu alte preocupări şi au uitat să mai stea de vorbă cu îngerii.


„Spaţiul acesta, vă asigur, este plin de îngeri pe care doresc să-i întâlnim, să-i vedem, să stăm de vorbă cu ei. Ei sunt nişte neosteniţi mesageri ai divinităţii, care ne aşteaptă în fiecare clipă cu dorinţa de a ne arăta mereu calea spre lumină şi adevăr“, afirmă Marius Rogojinschi. Spectacolul-eseu este cadoul perfect pentru cei mici. „Ştiaţi că între îngeri şi copii, de pildă, sentimentul iubirii este profund, unic, reciproc şi că fiecare copil poartă în sufletul său o aripă de înger? Să nu uitaţi niciodată această taină, pentru că atunci când veţi dori să faceţi cea mai mare bucurie copiilor voştri… dăruiţi-le îngeri!“, a adăugat regizorul Marius Rogojinschi.


În rolurile principale joacă actorii Anca Ştefan, Mihaela Nistorică, Ramona Hriscu, Mihaela Ştempel, Marius Rusu, Tudor Rotaru, Laurenţiu Vasilache şi Claudiu Gălăţeanu. Spectacolul poate fi urmărit duminică, de la orele 11.00 şi 12.30, la Teatrul Vasilache. Un bilet de intrare costă 5 lei.

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite