Şofer beat criţă gonind prin oraş cu 90 de Km pe oră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr din Bucecea s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de un echipaj al Poliţiei Rutiere conducând prin Botoşani sub influenţa alcoolului şi cu o viteză de peste 90 km/h.

Tânărul inconştient a fost oprit ieri de radar în timp ce conducea maşina cu viteză pe Calea Naţională din Botoşani. Paul Cătălin I, de 31 de ani, mergea prin oraş cu 92  de km/h, iar poliţiştii au avut suspriza să constate că acesta este şi beat criţă.   

"Conducătorul auto nu purta centura de siguranţă, poliţiştii constatând de asemenea că acesta prezintă halenă alcoolică, astfel încât au procedat la testarea sa alcoolscopică, rezultatul indicând o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat" , a declarat Daniela Gheorghiescu, purtătorul de cuvânt al IJP Botoşani.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i-au fost  recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Şoferului i s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Totodată, Paul Cătălin I.  a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 603 lei şi aplicarea a 6 puncte penalizare pentru depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum pe care a fost depistat.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite