INCREDIBIL: Şi -a bătut nevasta cinci zile continuu până a ucis-o. Poliţiştii aşteaptă ca agresorul să se trezescă din beţie UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Huşman
Constantin Huşman

Constantin Huşman( 59 ani), tată a şase copii, a fost ridicat de poliţiştii în această dimineaţă şi dă cu subsemnatul la Parchet de două ore. Scapăre nu prea are , spun procurorii, pentru că sunt mulţi martori care l-au văzut cum îşi snopea nevasta în bătaie. Agresorul a fost dus direct la Psihiatrie.

Update: ora 15.00

Audierile s-au încheiat la Parchetul de pe lângă tribunalul Botoşani unde agresorul a fost adus pentru audieri.  Constantin Huşman a fost dus sub escortă la Spitalul de Psihiatrie pentru a de stabili dacă are discernământ. Procurorii au ajuns la concluzia că nu se poate discuta cu suspectul care este mahmur după o săptămână de beţii crâncene. " Aşteptăm să îşi revină din aburii alcoolului apoi va fi supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut discernământ când a comis faptele", a declarat Aurel Simion, procuror.În funcţie d erezultatul expertizei se va decide dacă suspectul va fi reţinut pentru comiterea infracţiunii de  lovituri cauzatoare de moarte.

ora 13.00

Valerica Huşman (55 de ani) din localitatea Corni a murit de atâta bătaie încasată de la soţul alcoolic şi agresiv. Toată săptămâna trecută a primit pumni şi pari în cap de la cel cu care are şase copii, dintre care un minor. Organismul femeii nu a mai rezistat de atâtea lovituri încasate cinci zile continuu în cap şi în stomac. „ Decesul a fost înregistrat pe 1 octombrie, Rezultatele necropsiei arată că moartea a survenit din cauza loviturilor cu obiecte contondente peste cap si corp aplicate în mod repetat în perioada 26-30 septembrie de soţul ei", a declarat Aurel Simion, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Poliţiştii au aşteptat două zile rezultatul necropsiei şi , îaceastă dimineaţă, bărbatul a fost dus în faţa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru explicaţii. De două ore, Constantin Huşman dă declaraţii. „ A recunoscut că a bătut-o. Scăpare nu prea are. Sunt mulţi martori care au văzut cum era bătută femeia. Ultima dată i-a dat un par în cap când să îi ducă mâncare la casa unde lucra ca zidar. ", a mai spus procurorul Aurel Simion.

Constantin Huşman este cercetat pentru comiterea infracţiunii de  lovituri cauzatoare de moarte.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite