Şi-a incendiat casa şi a dat drumul la gaze după o ceartă cu mama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii au intervenit imediat pentru a evita o deflagraţie. Tânărul de 26 de ani a fost luat pe sus şi dus la Psihiatrie.

Totul s-a petrecut în această dimineaţă la un bloc din Parcul Tineretului. Dumitru Ionescu(26 ani) a băut bine, şi-a pus bagajele la uşă şi a dat foc lucrurilor din casă, în semn de răzbunare faţă de rudele sale care ar fi vrut să îl scoată din apartamentul situat la etajul patru.

Cuprins de furie, piromanul a dat drumul la gaze ca locuinţa să sară în aer. La ieşire din bloc a realizat că se putea produce o nenorocire şi a sunat la 112.

Fumul înecăcios i-a scos pe vecini din case. Oamenii au intrat în panică atunci când au aflat că vecinul lor a dat drumul la gaz. „ A vrut să ne arunce în aer. Asta e clar. E nebun de legat" , a spus Stelu Huţupaş, unul dintre vecinii piromanului.

Pompierii au intervenit imediat şi au oprit alimententarea cu gaz a blocului după care au stins flăcările care ameninţau să se extindă la etajele inferioare. Din fericire, mama piromanului nu era acasă în momentul producerii incendiului.

Poliţiştii l-au luat pe sus pe piroman şi l-au dus la Psihiatrie pentru expertiză. Ei vor să afle dacă tânărul a avut discenrământ când a pus focul şi a dat drumul la gaze. Criminaliştii au demarat cercetările.

Dumitru Ionescu s-a declarat mulţumit de modul în care s-a răzbunat pe rudele sale şi nu pare să regrete ceva. ."  Rudele mele au vrut să mă dea afară din casă rudele. Aşa că am dat foc. Nu regret nimic" , a spus piromanul care va fi cercetat pentru distrugere prin incendiere.

Vara trecut, tânărul de 26 de ani a vrut să se arunce de pe bloc tot după o ceartă cu mama sa.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite