Şeful acuzat de abuz în serviciu de la Camera Agricolă, reconfirmat în funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalul Gheorghe Dănilă a primit aviz pentru o nouă prelungire a mandatului de director interimar al Camerei Agricole Judeţean (CAJ). Acesta a fost emis de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) şi îi dă dreptul actualului director să mai ocupe funcţia încă trei luni.

În această perioadă Consiliul Judeţean, instituţie căreia CAJ i se subordonează, trebuie să organizeze concurs pentru ocuparea postului, aceasta deşi de mai bine de jumătate de an a fost adoptată o lege prin care camerele agricole trebuie să devină organizaţii neguvernamentale.

Actul normativ, care prevede că fermierii trebuie să îşi desemneze singuri conducătorii de la CAJ, nu a fost însă aplicat decât parţial. Instituţia a rămas în continuare la CJ, care a fost obligat să organizeze concurs întrucât Dănilă tot este interimar de mai bine de an şi jumătate. „A primit avizul ANFP, dar noi în această perioadă de trei luni trebuie să organizăm concurs. Legea este bună, dar prea progresistă pentru România", a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ.

Nereguli grave descoperit la un control al prefectului

Reconfirmarea şefului CAJ vine după ce un control ordonat de prefect la Camera Agricolă Judeţeană şi Casa Agronomului a dus la descoperirea unor nereguli incredibile.

Directorii celor două instituţii, Gheorghe Dănilă, respectiv Geanina Huială şi alţi trei angaţi, Luminiţa Dumitriu, contabil, Mihai Crăcană, casier şi Mihai Grigoriu, consilier juridic sunt acuzaţi de conflict de interese, abuz în serviciu contra intereselor publice, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, fals şi uz de fals.

O comisie formată din reprezentanţi ai Prefecturii, Consiliului Judeţean, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean au descoperit nereguli pe linia patrimoniului, a gestionării resurselor umane, angajări de funcţionari publici fără concurs, cărţi de muncă necompletate, state de plată cu corecţii. De asemenea, s-au depistat o mulţime de plăţi efectuate fără facturi, de chitanţe fără dată şi număr, Dănilă fiind unul dintre principalii vizaţi în calitatea sa de şef la CAJ. Mihai Ţâbuleac a spus că a sesizat Camera de Conturi Botoşani în legătură cu aceste aspecte.

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite