Secţia nouă de dializă la Spitalul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Arhivă Adevărul de Seară Botoşani
Arhivă Adevărul de Seară Botoşani

Ministerul Sănătăţii obligă spitalul să redeschidă secţia închisă acum un an. Aproape 200 de persoane depind de dializă

Solicitarea a fost făcută în urma unei întâlniri între reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi directorii spitalelor care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Aton Irimie, s-a arătat indignat de închiderea secţiei de hemodializă din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati  şi le-a garantat bolnavilor că secţia va deveni funcţională anul acesta. Reprezentantul Ministerului Sănătăţii a declarat că nu se pune problema desfiinţării paturilor din spitale destinate acestei categorii de bolnavi.

174 de botoşăneni sunt dependenţi de dializă. Secţia de hemodializă a fost închisă în ianuarie 2009 la iniţiativa fostului director al spitalului, Doru Munteanu. Motivul invocat a fost lipsa personalului medical şi a finanţării. La mijloc pare să fie o afacere de aproape 70 de mii de euro de care este legată inaugurarea unui centru privat de dializă. În Botoşani, funcţionează trei centre private de dializă. În lipsa unui centru de stat, bolnavii sunt nevoiţi să plătească deşi sunt asiguraţi.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite